Evo

Mai trece o zi și încă una... urât e doar cu mine,

În noapte poduri construiesc cu gând... s-ajung la tine,
Și zorile mi le dărâmă, lăsând pustiu, ruine...
Am sufletul schilod,  jumate e la tine.
Jumatea care mă încălzea... departe-i și nu vine.
Iar inima a obosit de-atâta departare
Și bate numai cum vrea ea, când prea încet când tare.
De multe ori gândesc că n-o să-i mai fac față
Pulsând în vene foc, pulsând în suflet gheață....
Ajung să cred, uitându-mă deși nu te găsesc
Că ochii mei au fost făcuți să te iubesc.
Te caută mereu și fără încetare
Te caută degeaba! E-o lipsă care doare.
Îmi tremură și mersul când pașii mei mă poartă
Prin timpuri și prin suflet, prin viață ori prin soartă..
Mă mir și eu cum pot să merg și să mai cuget,

Să fiu tăcut afara și înăuntru urlet..

Singurătatea este un fapt ce îl uram

Și era mai ușoară când nu te cunosteam.

Dar te cunosc de mult, te știu de-o veșnicie,

Iubesc și clipa-n care mi-ai fost adusă mie!

Când am știut un lucru, un înțeles tăcut

Că te iubeam de când, din lut am fost făcut.

De atunci mereu mă caut, cu foarte multă trudă

Căci nu știu care-i osul din care ai fost făcută.