joi, 31 iulie 2014

Poveste de adormit... copile :P

        Heeeei dragilor! A fost odată ca nici odată că de nu ar fi fost nu ar fi avut cine să tragă și nici cine să povestească, nu-i așa? Deci, demult, tare demult a fost o prințesă! Și încă una adevărată!!!! Dar sătulă de atâta răutate și minciună hotărâ că nu mai vrea să trăiască. Dar nu dori nici să moară pentru că avea poftă de viață. Și, astfel își dori să se transforme în floare. Alese un colț de grădină și cuminte se transformă. Nu se transformă însă în orice fel de floare! Vă amintiți dragilor că era vorba de o prințesă adevărată! Alese să se transforme în crin imperial. Și uite așa își ducea viața liniștită, mângâiată de razele soarelui și admirată de muritori în tăcere.
   Într-o noapte însă, o pocitanie de zmeu, urât ca dracul, cu părul câlțos, până la pământ, și cu barbă incâlcită, știți voi dragilor ce vreau să spun, o arătare de speriat, sări gardul și se ascunse în grădina aceia. Zmeul acesta avea o mie de ani. În tot acest timp el nu făcu altceva decât să caute să răpească fecioare. Uneori îi reușea asta, alte ori își lua fugărealăÎ!  :))  Na, ce să îi faci? Oricât de zmeu era el nu se putea pune cu câte o împărăție odată! Nu-i așa?
   Exact în situația asta se găsea acum! Fugărit rușinos, sări în grădina aceea, se trânti istovit la pământ și ațipi pe loc!
   Se pare însă că mirosul crinului imperial îi ascuți simțurile lui de zmeu însă! Și astfel, el visă prințesa aceia. Văzu cât e de frumoasă! Și odată sări ars în sus!
    - Știu ce ești ! răcni el. Vei fi a mea!
Zmeii aceștia , dragilor au o grămadă de puteri! Știu o grămadă de lucruri neștiute. Și astfel, făcu o vrajă și transformă floarea în prințesă. Văzu cât e de frumoasă, și vru să o înșface, așa cum obișnuia el să facă cu fetele pe care le răpea de obicei. Ca pe un sac de cartofi!!! Dar, minune mare se intâmplă! Preț de o secundă privi în ochii prințesei. Tatăl lui, zmeul zmeilor îl învățase să nu care cumva să se uite în ochii prințeselor inainte să le fure! Dar el, îmbătat de parfumul crinului uită! Și văzând ochii aceia, rămase ca trăznit pentru prima dată în viața lui! Nu putu să facă nimic altceva decât să privească la ea ca prostul! Prințesa, il privi câteva clipe și apoi, fără să spună nimic se preschimbă înapoi în crin imperial
     Zmeul rămase năuc! Așteptă să vină noaptea și in acest timp vorbi cu el înșuși. Nu se poate una ca asta! - se certă el, eu sunt zmeu temut din neamul zmeului zmeilor! Nu pot să pățesc așa ceva! La noapte, o transform in prințesă, o înșfac frumos și tulea! Gata! Așa se face!
      Zmeii au o problemă. Odată la o mie de ani dorm zece ani! El știa că se apropie sorocul să doarmă, o simțea pe pielea lui. Îl cam ajungea oboseala... Știa de asemenea că vrăjile îl obosesc și mai mult dar nu își făcea griji. Nu era încă adormit. Veni noaptea și transformă crinul în prințesă. Se repezi cu capul înainte dar când să o înșface iar privi in ochii ei și sări înapoi ca un cal speriat!
       -Ce ești tu? O nălucă sau o zână din neamul zânelor?
Nu primi nici un răspuns. Dar ochii prințesei îl priveau aruncând flăcări. Se simți neajutorat pentru prima dată într-o mie de ani! Neputiincios privi cum prințesa se transformă în crin.
       Toată ziua următoare se foi căutând să găsească o cale să rezolve treaba asta! Ar fi vrut să renunțe dar nu mai putea. Nu știa de ce, dar nu putea! Când veni seara hotărâ să incerce să îi vorbească. O transformă în prințesă și începu să îi îndruge verzi și uscate . În zadar însă. dimineața prințesa era crin și zmeul era tot mai obosit! Șase nopți la rând încercă zmeul tot felul de șiretlicuri, unul mai iscusit decât altul. În zadar erau toate! Dimineața mirosul crinului imperial îi spunea clar că vraja lui se destramă!
    În a șaptea noapte, știu că e ultima pentru că era cuprins de oboseală. Știa deja că după această noapte va dormi zece ani fără întrerupere. Ar fi avut posibilitatea să se ducă acasă dar alese să rămână acolo, în grădina aceia lângă prințesa crin. Repetă vraja, și pentru prima dată în o mie de ani vorbi sincer din inimă. Știa deja că e pierdut definitiv și că o iubea. Dar îi vorbi...
   Ce i-o fi spus nu pot să vă spun dragilor pentru că nu mi-a fost mie dat să știu. Dar când termină de vorbit, căzu într-un somn greu de moarte parcă.
    Trecură zece ani lungi, în care Zmeul dormi adânc. După cei zece ani se trezi și căută crinul. Nu mai era acolo... dar, în spatele grădinii auzi un glas de fată care cânta voios. Ridică privirea și întâlni ochii aceia pe care îi visase timp de zece ani!
    Mai departe dragilor nu mai știu... Deși cred că știm cu toții :)


sâmbătă, 26 iulie 2014

Lasă-mă să plec

Nu contează cine am fost
Dacă astăzi nu mai sunt,
Nu mai poate fi vre-un rost
Rătăcind mereu flămând...

Dacă azi, față în ...spate
Am ajuns fără s-aleg,
În trecut, te văd departe...
Lasă-mă te rog să plec

Fără zgomot, fără strigăt,
Singur ca un drac bătrân,
Deși spui că m-ai iubit
Vreau să plec nu să rămân...

Tot mai calm și tot mai rece
Dar cu sufletul înfrănt,
Văd cum dragostea îți trece.
Vreau să plec căci nu mai sunt...

Lasă-mă te rog pe tine,
Vina este doar a mea,
Egoist și rău și câine!
Vreau să plec din lumea ta...

Si durerea asta mare
Într-o zi mă va sfârși...
O sa fiu plecat pe bune
Și când plec... tu nu vei sti...

miercuri, 23 iulie 2014

Dormi...


Ceas târziu... Tu dormi...iubită,
Parcă văd până la tine...
Capul odihnind, sleită,
Fără lacrimi sau suspine.

Ceas de moarte... Dormi iubită!
Al tău înger te păzeste.
Ora mea cea mai cumplită...
Demonul ce mă pândește

Mă câștigă mișelește.
Lumea asta-i aliat.
Și ușor mă pregătește,
Mă alintă, îmi dă sfat...

Mâine, când voi fi plecat,
Vei fi tu și restul lumii.
Voi rămâne agățat
În poveste, ca nebunii...

Te-am iubit dar n-a fost vreme...
Te iubesc! Dormi, nu te teme!
Ora curge nebunește,
Demonii rânjesc drăcește,

Și mă cheamă să mai zbor
Peste capul tuturor,
Călărindu-i cu o șa.
Dormi în pace viața mea...

sâmbătă, 19 iulie 2014

Ești?

Ești viața mea cu tot cu suflet
Ești nebunie și descântec              Ești mamă, fiică și amantă            Ești toate astea încă-o dată
Ești plânsul dar și liniștea    
Ești calmul din mânia mea.          Ești partea mea de cerebral.          Ești dorul prins, purtat de val.      Ești tot realul din povești!!!          Ce zbucium și ce chin că ești ....  
Mai ești copilul meu târziu  
Și vara ce-aș mai vrea să fiu.        Ești tot ce vreau ca să cuprind 
Ești apa-n care vreau să simt
Cum mă cuprinde și mă-neacă
Și cum de lumea mea mă seacă.
Ești zână bună dar și zmeu!
Ești mintea mea, ești tu, ești eu.