Heeeei dragilor! A fost odată ca nici
odată că de nu ar fi fost nu ar fi avut cine să tragă și nici cine să
povestească, nu-i așa? Deci, demult, tare demult a fost o prințesă! Și încă una
adevărată!!!! Dar sătulă de atâta răutate și minciună hotărâ că nu mai vrea să
trăiască. Dar nu dori nici să moară pentru că avea poftă de viață. Și, astfel
își dori să se transforme în floare. Alese un colț de grădină și cuminte se
transformă. Nu se transformă însă în orice fel de floare! Vă amintiți dragilor
că era vorba de o prințesă adevărată! Alese să se transforme în crin imperial.
Și uite așa își ducea viața liniștită, mângâiată de razele soarelui și admirată
de muritori în tăcere.
Într-o noapte însă, o pocitanie de zmeu,
urât ca dracul, cu părul câlțos, până la pământ, și cu barbă incâlcită, știți
voi dragilor ce vreau să spun, o arătare de speriat, sări gardul și se ascunse în grădina aceia. Zmeul acesta avea o mie de ani. În tot acest timp el nu făcu
altceva decât să caute să răpească fecioare. Uneori îi reușea asta, alte ori
își lua fugărealăÎ! :)) Na, ce să îi faci? Oricât de zmeu era el nu se putea
pune cu câte o împărăție odată! Nu-i așa?
Exact în situația asta se găsea acum!
Fugărit rușinos, sări în grădina aceea, se trânti istovit la pământ și ațipi pe loc!
Se pare însă că mirosul crinului imperial
îi ascuți simțurile lui de zmeu însă! Și astfel, el visă prințesa aceia. Văzu
cât e de frumoasă! Și odată sări ars în sus!
- Știu ce ești ! răcni el. Vei fi a mea!
Zmeii
aceștia , dragilor au o grămadă de puteri! Știu o grămadă de lucruri neștiute.
Și astfel, făcu o vrajă și transformă floarea în prințesă. Văzu cât e de
frumoasă, și vru să o înșface, așa cum obișnuia el să facă cu fetele pe care le
răpea de obicei. Ca pe un sac de cartofi!!! Dar, minune mare se intâmplă! Preț
de o secundă privi în ochii prințesei. Tatăl lui, zmeul zmeilor îl învățase să
nu care cumva să se uite în ochii prințeselor inainte să le fure! Dar el,
îmbătat de parfumul crinului uită! Și văzând ochii aceia, rămase ca trăznit
pentru prima dată în viața lui! Nu putu să facă nimic altceva decât să
privească la ea ca prostul! Prințesa, il privi câteva clipe și apoi, fără să
spună nimic se preschimbă înapoi în crin imperial
Zmeul rămase năuc! Așteptă să vină noaptea
și in acest timp vorbi cu el înșuși. Nu se poate una ca asta! - se certă el, eu
sunt zmeu temut din neamul zmeului zmeilor! Nu pot să pățesc așa ceva! La
noapte, o transform in prințesă, o înșfac frumos și tulea! Gata! Așa se face!
Zmeii au o problemă. Odată la o mie de ani dorm zece ani! El știa că se
apropie sorocul să doarmă, o simțea pe pielea lui. Îl cam ajungea oboseala...
Știa de asemenea că vrăjile îl obosesc și mai mult dar nu își făcea griji. Nu
era încă adormit. Veni noaptea și transformă crinul în prințesă. Se repezi cu
capul înainte dar când să o înșface iar privi in ochii ei și sări înapoi ca un
cal speriat!
-Ce ești tu? O nălucă sau o zână din
neamul zânelor?
Nu
primi nici un răspuns. Dar ochii prințesei îl priveau aruncând flăcări. Se
simți neajutorat pentru prima dată într-o mie de ani! Neputiincios privi cum
prințesa se transformă în crin.
Toată ziua următoare se foi căutând să
găsească o cale să rezolve treaba asta! Ar fi vrut să renunțe dar nu mai putea.
Nu știa de ce, dar nu putea! Când veni seara hotărâ să incerce să îi vorbească.
O transformă în prințesă și începu să îi îndruge verzi și uscate . În zadar
însă. dimineața prințesa era crin și zmeul era tot mai obosit! Șase nopți la
rând încercă zmeul tot felul de șiretlicuri, unul mai iscusit decât altul. În
zadar erau toate! Dimineața mirosul crinului imperial îi spunea clar că vraja
lui se destramă!
În a șaptea noapte, știu că e ultima pentru
că era cuprins de oboseală. Știa deja că după această noapte va dormi zece ani
fără întrerupere. Ar fi avut posibilitatea să se ducă acasă dar alese să rămână
acolo, în grădina aceia lângă prințesa crin. Repetă vraja, și pentru prima dată
în o mie de ani vorbi sincer din inimă. Știa deja că e pierdut definitiv și că
o iubea. Dar îi vorbi...
Ce i-o fi spus nu pot să vă spun dragilor
pentru că nu mi-a fost mie dat să știu. Dar când termină de vorbit, căzu
într-un somn greu de moarte parcă.
Trecură zece ani lungi, în care Zmeul dormi
adânc. După cei zece ani se trezi și căută crinul. Nu mai era acolo... dar, în
spatele grădinii auzi un glas de fată care cânta voios. Ridică privirea și
întâlni ochii aceia pe care îi visase timp de zece ani!
Mai departe dragilor nu mai știu... Deși
cred că știm cu toții :)