Raiul

În micul colțișor de rai

Al meu, de bună seamă,

Azi oglindești, mai ieri erai,

Pictată într-o ramă.

De căutări sufletu-mi plânge,

Îmi țipă tâmpla-n palmă,

Când nebunia mă învinge

Iar sângele mă-ndeamnă…

De oboseală fruntea-i grea

Iar pasul strâmb și apăsat.

Blestem îmi pare viața mea…

Blestem adevărat.

Iubire fără căpătâi.

Fără contur sau zare,

Adevarat, e cea dintâi

Și ultima din soare!

Și ai sădit cu un sărut

Atât de clar de altul nu-i

Întregul colțisor de rai

Din fundul iadului…

Năluca

În colțul de ochi înfloare un pic,

E-atâta plăcere în apa sărată...

Și toată durerea pe frunte săpată

Se duce ca fumul, nalucă lucie...

Rămâne senininul, rămâne dorința,

Frământul din palme, unde esti vie!

Flămândă mi-e gura, flămândă de tine,

De dor de femeie, de dor de-nceput.

Te-nlănțuie eul, mă rogi să nu scapi

Și hrană-ți devine dorința din mine,

În brațele mele te strângi să încapi...

Și trecem sălbatic prin eu și prin tine

Prin noi și prin timp, prin zei și prin draci

Iar suflete singure... suflet devin,

Păcat adunat din rostul divin.

Mă țipi și mă urli m-astupi și mă taci,

Te țin ca intr-un clește ,fierar învățat,

Te-mpurpur pe față, te  înform, te creez

Și moale îmi ești, așa cum te iau...

Și pântecul tău îmi șoptește: te vreau!...

Iar eu mă-ncovoi peste trupu-ți dorință,

Peste timpul potrivnic și lume împotrivă,

Unde-i atăta nătâng și nimic nu se-ntâmplă.

Și văd portivire,minune și formă...

Și văd nebunie în calm și revoltă,

Și mai vad răzvrătitre și semne de luptă

Și dor de nestins și dorință de viață.

Doamneeeee !!! Îmi strigă tâmpla căruntă

Ce chin și ce zbor și ce porții de clar!

Ce vrut de nevrut ce scormon de jar!

Cum te iubesc! Cum mă scurg!...
Și dispar.

Acolo...

Acolo! Acolo iubito,

Acolo te simt și mă vrei!

Când intru prin carne, prin suflet și dor,

Durere plăcută, oglindă de ochi

Și suflet ce bate, ce trece prin os.

Te gust și mă-mbată viesparul de miere!

Mă alungi cănd ma chemi

Mă-ntorci tot pe dos,

Imi numeri cu patimă , picuri de dor

Sudori ce mă trec, sudori ce implor!

Otravă e sângele meu obsedat

Și-l schimbi în ambrozie

 Alchimist  delicat.

Te vreau vinovat!

Iubesti vina mea, ma chemi, imi oferi

O taină , ce taina!!!

O clipă de zbor,

Si stau si ma scutur, minune cereasca!

Usor mă topesc, ma smulg , ma omor...

Dumnezeule mare!

Cum poate așa?

O mână de carne... plăpândă, firavă,

Doboară un munte si-l stoarce de vlaga!

M-arunc ca un șoim!

M-astepti ca o fiară!

Si buzele tale ma-ndeamnă,

Mai vreau!

Copil nenascut îți vad in privire

Dorință înfioară și iz de sprințară.

Te vreeeeeau... și mă scurg,

Mă fac unt topit,

Pierdută e lupta cea castigata

iar eu, un nebun, ma las cucerit,

de tine minune când zorii se-arată.

De ce Doamne ?

Măcar de-aș fi fost

Insensibil anost,

Un cioplit din topor,

Cărpănos sau cotor...

Un bărbat fără spor!

Jumătate defectă,

Într-o viață perfectă,

Suflet fără pereche,

Cântec după ureche...

Cu trăiri insipide,

Fără vise fluide.

De ce Doamne mai sunt?

De ce nu sunt frânt?

Căt mă pot zbate?

Și cine răzbate...

Când dușman sunt cu mine

Și mereu mă răpune

Trecutul cumplit,

Viitor neimplinit,

Sânge ce țipă,

Dor înfiripă...

Suflet de gheață

Negru la față...

Și dureri... Mă sufoc!

Doamne! Ție mă rog...

Fă o minune , ceva!
Sau... las-o așa...