miercuri, 19 septembrie 2018

Capcane

Am inventat capcane pentru îngeri
Și viața-n aștetări mi-am ruinat.
Târziu, când am văzut că nu-s nici demoni,
În bestie cu chip de om m-am transformat.

Și liber, adormindu-mi rațiunea
Fără să înțeleg că vreau ceva,
L-am plăsmuit pe Dumnezeu, de lunea
Iar până sâmbătă am răgușit, chemându-l să mă vrea.

Pe urmă, vinovat, l-am răstignit la  mine-n suflet,
Dar nici Celălalt  nu s-a grăbit s-apară.
Într-un târziu, sătul de inutil și urlet
M-am transformat voit în fiară.

Și am rămas un om cu chip de monstru,
O viziune sumbră, ca un simulacru,
Când tremurând crispat, în chinul vostru,
Fără motive, să mă faceți sacru.

Dar voi, mă disipate în picuri fine,
Și când m-amestecați în ură și săruturi,
Mă recompun abil din amintiri străine,
Și gol, alerg aiurea, să prind fluturi.

Îmi e așa ușor,  ca să mă leg între blesteme
Când nu mai înțeleg puterea din cuvinte,
Când nu mai am deloc a mă mai teme,
Că mi-au rămas așa puține lucruri sfinte.

E un timp când rugăciunea, plânge nebunia,
Iar eu mă-nchin la pietre reci și surde.
Mai știu că e pierdută bătălia,
Când înțeleg că n-am unde m-ascunde.

Atunci, rămân încolonat ca toți născuții,
Cuminți... când așteptăm să-nceapă secerișul.
Spectacol suntem toți în fața morții,
Ce nu își mai tocește ascuțișul.

Și peste toate-acestea, am iubirea-n sânge.
Chiar blestemat deja, eu îndrăznesc să sper,
Că moartea-n fața mea, securea își va frânge,
Înfiptă-n viața asta, pe care nu o cer.

Iar la final, o ironie a sorții...
În universul care, eoni a adunat
Mă simt bătrîn în fața morții,
Deși e limpede că nici n-am existat.

duminică, 9 septembrie 2018

poveste

A fost odată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povesti! :)
A fost un împărat mare și puternic! Atât de mare era faima împăratului acesta încât oamenii din toate colțurile lumii băteau drumurile numai să caște gura la el și apoi să se laude că l-au văzut! Atât de puternic era împăratul acesta încât voinici din toată lumea dar și zmei de pe tărâmul celălalt veneau să se bată cu el doar, doar l-or învinge și vor intra în istorie și în povești! Degeaba! Împăratul îi zvânta pe toți făcându-i să plece cu coada între picioare și plini de ocară în timp ce faima lui creștea de la o zi la alta! 
 Împăratul acesta fusese binecuvântat cu toate darurile pământului! Avea bogății de curgeau pe geamurile visteriei lui direct în noroi! Avea o faimă demnă de invidiat! Avea o soție pe măsura unui împărat! O zână care rupea cu o singură privire inimile tuturor celor care îndrăzneau să ridice ochii din pământ! Dar, pentru că nu ar fi poveste dacă nu ar fi un dar, împăratul acesta era mâhnit peste măsura! nu avea nici un copil si din cauza asta nu mai ridica se de multa vreme capul din pamant! Ce nu facuse saracul Imparat? Chemase toate vrajitoarele pamantului care ii promisera ajutor! Dar le si luase capurile pentru ca indraznisera sa il faca sa spere in zadar! Acum, de frica nu mai indraznea nimeni sa ii promita ajutor! 
   Intr-o buna zi, sa mai uite de necazul lui, pleca la vanatoare! Lua cu el o cireada de ogari si toata curtea! 
   Si pleca in codrul des de la marginea imparatiei lui, codru ce se pierdea pana pe taramul celalalt! 
  La un moment dat, fugarind o caprioara se indeparta de toti cei ai lui fara sa stie si tot fugind dupa ea se pierdu in codrul des fara sa stie ca trecuse de mult de hotarele lui si acum era pe taramul celalalt! In cele din urma reusi sa rapuna caprioara cu o sageata dar mai alerga vre-un ceas dupa ea asa ranita cum era! 
    Cand in sfarsit se opri langa vanatul sau, nici nu apuca bine sa se dea jos de pe cal ca o aratare urata si hidoasa, jumatate drac jumatate om se si napusti si haț caprioara la subsioara si tuleo! Imparatul il ajunse repejor si ii arse una dupa ceafa de vazu aratarea stele verzi in mijlocul zilei! Speriata de asa o zmetie, aratarea se puse pe urlat! 
    - Sariti fratii mei, ca ma omoara omul! 
Nici nu termina bine de spus ca imparatul se si vazu inconjurat de douazeci de aratari la fel de urate ca si el! 
 - Ptiu! Da urata mama ati avut maaaai pocitaniilor! 
Au sarit aratarile peste el toti gramada! Dar nici imparatul nu era un neica nimeni! Si incepu sa le imparta la scatoalce una dupa alta cu generozitate! 
   - Aoleu fratilooor! Cine e puiul asta de drac cu chip de om? Cum sa ne bata pe toti? Mai prasleo, da fuga acasa si cheama pe tatuca sa ne scape de beleaua asta de om ca am dat de dracu! 
   Fugi praslea intr-un suflet acasa la tartorul cel batran care, atunci cand auzi veni cu o falca in cer si cu una in pamant sa isi scoata odraslele din mana dracului cu chip de om!
   Dar cand il vazu se linisti si isi alunga aratarile de copii care incotro! 
   - Te stiu omule! Idiotii astia nu stiu cu cine si-au facut in card! Iarta-i ca sunt tineri. Daca ii cruti iti indeplinesc orice dorinta vrei tu! Ma rog nu mi-i mai zvanta ca ma doare sufletul si pe mine! Ce sa iti dau sa mi-i lasi in pace?
   - Nu ma las pana nu le tai limbile la trei si copitele la patru! tipa imparatul
  -  Apoi daca e asa, stai sa iti arat cine sunt eu! Urla tartorul aruncandu-se inspre el! 
   Si incepu o lupta care tinu trei zile si trei nopti! Se minuna imparatul de puterea tartorului! Nu mai intalnise asa ceva niciodata! Dar nici el nu se lasa
  Intr-a patra zi ii paru rau imparatului ca nu se oprise prima data! Dar tartorul lupta ca de moarte! La amiaza tartorul spuse:
   - Hai sa ne oprim sa bem apa! 
   - Hai raspunse imparatul, dar sa nu te puna dracul sa umbli cu prostii ca nu stiu ce patesti cu mine! 
 Se oprira si baura apa, si isi trasera sufletul! Dupa asta tartorul vorbi iar
   - Imparate, de ce vrei tu sa moara astazi unul dintre noi? Hai mai bine sa facem pace! stiu ce iti lipseste! nu ai un copil. Mama copiilor astia a murit acum un an cand a nascut pe cel mai mic dintre copiii mei. Eu iti dau copilul acesta in schimbul vietii mele si a celorlalti nemernici de copii. Ia-l si hai sa facem pace! 
    - Tartore! Ai inebunit? cum sa apar acasa cu asa o aratare? vrei sa ajung de rasul lumii? 
    In timp ce imparatul nu stia ce sa mai faca sa il refuze pe tartor, dintr-un tufis, iesi cel mai mic dintre frati! Doamne dragilor! Era atat de urat ca iti venea sa-i plangi de mila! Dar, imparatul poate de prea multa oboseala gasi ceva care ii placu la el si intr-un final accepta!
   Il sui pe cal si pleca spre palatul sau! Pe drum lumea o lua la sanatoasa cand il vedea si babele faceau cruci si scuipau! Imparatului nici ca ii pasa! Ajuns la palat, ii spuse imparatesei tarasenia si imparateasa lesina de zece ori cu tot cu alaiul sau de domnisoare! Garzile stateau pregatite cu sulitele sa impunga puiul de drac la prima strigare! Puiul de drac insa nici nu baga de seama ca toata aceasta agitatie era din cauza lui! Degeaba staruisera toti sfetnicii sai sa renunte la hotararea lui si sa lepede puiul de drac! degeaba planse imparateasa si lesina incontinuu! El nu, si nu! 
Asta e copilul meu si gata! 
    Copilul acest crescu intr-un an cat altii in zece! in curand toti se temeau de el pentru ca era urat ce-i drept dar era curajos si puternic din cale afara! Dar crescand, vazu ca era privit cu sila si teama si se intrista. El nu intelegea de ce toata lumea il priveste asa! Si usor, usor ajunse sa fie tot mai singur. Odata, ascuns in grajdi langa cai, auzi grajdarii razand de uratenia lui si spunand ca cei ca el sunt pe taramul celalalt. Asta il facu sa se hotarasca sa plece de acasa! Se duse la imparat si ii spuse ce hotarase el. Degeaba incerca imparatul sa il opreasca! El nu vru sa auda nimic! Isi alese un cal si pleca mancand pamantul! O lua prin aceiasi padure pe unde in urma cu cativa ani se ratacise cel ce ii era tata acum! Dupa mult mers fara nici un rost, i se facu sete. tot cautand un izvor sa bea dadu de un lac unde auzi rasete! se furisa pe dupa copaci si uitandu-se vazu trei zane care faceau baie. Toate erau frumoase, dar una era atat de frumoasa incat uita de tot si ramase ca prostul. Se indragosti pe loc! Atat de uimit fu de frumusetea ei incat uita ca e ascuns si se ridica privind ca prostul! Una din zane il vazu si se puse pe tipat! Dupa ea si celelelalte! Atat de rau se sperie cel urat incat o rupse la sanatoasa! O saptamana statu la panda doar doar o sa revina zana lui sa o mai vada odata!  Dupa o saptamana zana veni! Si, fiinca era zana il simti! 
 - Stiu ca esti ascuns intufisul acela, spuse zana aruncand cu o piatra in capul lui! De ce ma pandesti ca un hot si nu iesi la lumina sa te pot vedea asa cum e normal?
 - Nu pot iesi, indrazni sa ii vorbeasca el. Te-ai speria de mine si ai fugi! 
 - Ei, hai, nu ma sperii eu asa usor! Iesi la lumina ca un om cinstit! 
 - Nu ies! Stau aici ca sa nu te sperii! 
 - Iesi ma cand iti spun! 
  - NU IES! Sunt urat ca dracul si nu vreau sa te sperii!
  - Uite, daca esti atat de urat precum spui tu ca esti iti promit ca te transform in fat frumos! Dar daca nu esti atat de urat sa stii ca te fac un broscoi raios! Si acum iesi ca ma enervezi si te bat cu pietre! 
   Timid si cu capul in jos iesi de dupa tufis.
    - Da, ai dreptate! nu esti prea frumos... 
Dar din clipa aceia se transforma intr-un fat frumos! 
   - Hai, du-te acum si nu mai pandi femei de prin tufisuri! 
   - Nu te pandeam pentru ca eram urat! Te pandeam pentru ca te iubesc!
    - Ma! Tu vrei sa fii broscoi?
    - Nu-mi pasa ce sunt! La fel de draga imi esti!
Hei dragilor, ce sa intamplat acolo nu stiu sa va spun! Cert este ca nu a fost facut broscoi! Si dupa un timp se intoarse la palat cu zana lui pe cal! Culmea e ca cei pe langa care treceau fugeau din calea lor iar babele faceau cruci si scuipau! Imparateasa lesina de zece ori iar imparatul reusi sa ridice capul din pamant si sa zambeasca pentru prima oara! El ii recunoscuse ochii fiului sau, aceiasi pe care ii remarcase prima data, aceiasi care o facuse pe zana sa nu il mai poata transforma intr-un broscoi! 
    Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asta! :) 
  Noapte buna! :)


miercuri, 1 august 2018

Noi doi

Între-o noapte-ntunecată
În poiana fermecată,
La izvor cu apă lină
Stă să facă baie o zână.
Dezbrăcată pîn la piele,
De plângeau trei cucuvele
Și pădurile de tei,
De la frumusețea ei.
Zmeul zmeilor, furiș
O pândea dintr-un tufiș.
Năucit de zâna asta
O dori și asta-i basta!
Și odată se aruncă
Speriată, urlă, țipă
Zmeul... parcă a surzit!
A-nșfăcat-o, și-a fugit!
Stai pe loc sărman nebun!
Și oprește când îți spun!
Că or să vină toți ai mei
Și-o să fie vai de noi!
Zmeul, siderat se oprește
Și țintit la ea privește.
Dacă e să o pățim,
Atunci tre să ne iubim!

Nu sunt drag

Cred că mi-a sărit o doagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.
Și-o să fug în lumea largă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă

Am la mine o desagă,
Nu sunt drag... dar îmi ești dragă.
În desagă-i viața-ntreagă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.

Și voi sta să povestesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povești te întâlnesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.

În povești mă amăgesc
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povesti întineresc.
Nu sunt drag dar... te iubesc.

Vezi iubito, nu-i de șagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă
Fă ceva și fă să meargă!
De-ți sunt drag pe cât mi-ești dragă...

marți, 31 iulie 2018

Desertaciune

Și mă privesc mergând pe drum
E noapte! Drumul este luminat
Sunt gol iar sufletul e scrum
Eu merg!... cu pasul apăsat

Și țin la braț pe cineva
De care toată viața am fugit
Singurătatea, soarta mea
De care m-am îndrăgostit.

Un ultim drum, ca un delir
Deși nu-l simt ca ultimul.
Nu-i văd  nici rostul, dar deșir
Crâmpeie-n timp, fir după fir.

Un timp complet! Dar inutil!
Un rost divin! dar fără sens...
Vii singur când  te naști umil
Pleci singur... Ești doar gol imens.

Trăiești, iubești și ești rănit
Și furi secunde pic cu pic,
Rănești, lovești și ești iubit
Și-ți dovedești cât ești de mic
      Și afli cât ești de nimic

adendum....

Pe Dumnezeu l-ai căutat,
Din vremea când erai copil?
Îți spun eu dacă n-ai aflat!
Nu are timp de inutil....

Înviere

Învins, m-am exilat.
Uitând de mine, am uitat.
Cu ură anii m-au hrănit
Și săturat, eu m-am urât.

Epavă scoasă la mezat,
Uitată-n port, la amarat.
Gemând  a gol când e furtună...
Murind puțin...lună de lună.

Fără speranțe, fără vise
Fără promisiuni nescrise,
Ucis în feluri nedescrise
Singur, în margini necuprinse.

Și zbang! Izbit de valuri noi,
Privit cu drag în ochii goi,
Umplut de fapte din povești...
Când ai decis  să mă iubești?

Mă caut și nu mă urăsc,
Sunt mort, dar încă mai trăiesc.
Mă doare timpul ce ma ros
Și ireal! Mă simt gelos!

Și soarta e așa fatală,
Mă umpli ca pe-o sticlă goală,
Și mă deprinzi cu gustul tău,
Și dintr-o dată nu sunt eu...

Cu-n gest îmi ștergi din cap furia
Și-mi risipești și nebunia.
Cu gura ta nu mă împac,
În ochi am fluturi!... nu-n stomac

Nu m-am născut, tu m-ai creat
Când m-ai găsit, e-adevărat!
Deși-am murit m-ai înviat
Și mă disip dac-ai plecat!