Noi doi

Între-o noapte-ntunecată
În poiana fermecată,
La izvor cu apă lină
Stă să facă baie o zână.
Dezbrăcată pîn la piele,
De plângeau trei cucuvele
Și pădurile de tei,
De la frumusețea ei.
Zmeul zmeilor, furiș
O pândea dintr-un tufiș.
Năucit de zâna asta
O dori și asta-i basta!
Și odată se aruncă
Speriată, urlă, țipă
Zmeul... parcă a surzit!
A-nșfăcat-o, și-a fugit!
Stai pe loc sărman nebun!
Și oprește când îți spun!
Că or să vină toți ai mei
Și-o să fie vai de noi!
Zmeul, siderat se oprește
Și țintit la ea privește.
Dacă e să o pățim,
Atunci tre să ne iubim!

Nu sunt drag

Cred că mi-a sărit o doagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.
Și-o să fug în lumea largă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă

Am la mine o desagă,
Nu sunt drag... dar îmi ești dragă.
În desagă-i viața-ntreagă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.

Și voi sta să povestesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povești te întâlnesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.

În povești mă amăgesc
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povesti întineresc.
Nu sunt drag dar... te iubesc.

Vezi iubito, nu-i de șagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă
Fă ceva și fă să meargă!
De-ți sunt drag pe cât mi-ești dragă...