E mai bine să nu știi
Cât de mult te-am iubit.
Când singura mea grijă
Era să-ți fiu vântul
Ce-ți mângâia aripile
Incintându-te la libertate
Și coborându-mă să te înalți.
Când în iubire m-am pierdut
Să te poți regăsi,
Când uitasem cine sunt,
Dorindu-ți să-ți afli identitatea.
Te-am iubit până când, pierzându-mă,
M-am transformat în fiară crudă,
Să te poți coace om bun…
Mi-am încruntat sufletul
până la întuneric,
Ca să poți, senin, lumina îngerește…
M-am ofilit să înflorești,
Am orbit să poți vedea,
Mi-am înghițit cuvintele să poți vorbi,
Am plâns să poți zâmbi,
Mi-am rupt gleznele să poți alerga,
Mi-am frânt zborul să-ți crească aripi,
Mi-am ucis inima să te naști,
Mi-am vândut sufletul
Să-l poți răscumpăra pe al tău…
Și n-am mai fost, ca să exiști.
Zâmbește! Am pierdut!
Să poți câștiga…
