vineri, 16 august 2024

Cât te-am iubit…

 E mai bine să nu știi 

Cât de mult te-am iubit.

Când singura mea grijă

Era să-ți fiu vântul 

Ce-ți mângâia aripile

Incintându-te la libertate

Și coborându-mă să te înalți.

Când în iubire m-am pierdut 

Să te poți regăsi, 

Când uitasem cine sunt,

Dorindu-ți să-ți afli identitatea.

Te-am iubit până când, pierzându-mă, 

M-am transformat în fiară crudă,

Să te poți coace om bun… 

Mi-am încruntat sufletul 

până la întuneric,

Ca să poți, senin, lumina îngerește…

M-am ofilit să înflorești,

Am orbit să poți vedea, 

Mi-am înghițit cuvintele să poți vorbi, 

Am plâns să poți zâmbi,

Mi-am rupt gleznele să poți alerga,

Mi-am frânt zborul să-ți crească aripi,

Mi-am ucis inima să te naști,

Mi-am vândut sufletul 

Să-l poți răscumpăra pe al tău…

Și n-am mai fost, ca să exiști. 

Zâmbește! Am pierdut! 

Să poți câștiga…

miercuri, 10 aprilie 2024

Nesyuna

 Durerea ce-ai lăsat în mine, mă inundă.

Cu ea , eu sufletul mi-am împietrit.

Din stânca asta sângerândă,

Un piedestal hidos, orbește mi-am croit.


La baza lui mi-am lepădat străbunii,

Privindu-i doar ca oase seci

Singurătatea azi mi-e moștenirea.

Abandonat, sunt pradă și blestemat pe veci.


Și cu năduf am vrut să urlu,

Să-mi scot durerea dintre cute, 

Fără sa știu că țip la pietre surde,

Ce nu vor vrea nicicând să mă asculte.


Căznintu-m-am, pe piedestal, să urc

Un amalgam ce-mi amintea de tine,

Dintr-un  amestec din minciuni și mine,

Un idol tâmp, lipsit de tușe fine.


Păgân, complice am acceptat,

Un compromis de silă și rușine,

La care nu m-am închinat, 

Dar care țipă a păcat la mine! 


Strigând  minciuna ce imi colorează

Sânge naiv, în sânge negru.

O jertfa inutila, ce pătează

 Altarul ,proaspăt devenit funebru.


Sa nu-ti faci chip cioplit! Ei bine, iată!

M-am otrăvit!.. Și l-am făcut,

În inima rămasă despuiată,

Din clipa-n care am decăzut.


Și-am înghețat în minte doar ca formă.

O închisoare de culoarea ta,

Privindu-l pe Satan, ce se transformă

In chipul și asemănarea mea…


Cum ia controlul, aclamând a răzvrătire 

Și când Paiață-i sunt, scălâmbâiat a răstignire,

În întuneric, scăpărând,  un înger mic apare

La care mă holbez cerșind a îndurare …


Și-s eu, și totuși nu-s cel ce țintește,

Cu-n gest în palme îngerul strivește

Nu este empatie în gestul lui grețos 

Pe fața-mi când întinde amestecul scârbos.


Si-s colții lui,  dar gura mea rânjește.

Din ea, salivă a turbare izvorăște.

Cuvinte ude și înspumate urcă,

Spre idolul cretin, ce pare că se încurcă


Și pute cangrenat dar fumegă tămâie.

Deschide ochii largi și pare că învie 

Eu recunosc privirea! Dar și Satan o știe 


În graiul Aramaic, un antic ritual

Pierdut de mii de ani, cumplit și ireal

Mă biciuie prin carnea lipsită de voință

Îi simt determinarea, mă simte-a neputiință


Rânjind triumfător, din vrajă se oprește

Vorbind cu idolul, cu mine el vorbește

Punându-și toată ura, mă râde în  litanii…

Eli? Eli! Eli!…oh lama sabachthani?


vineri, 23 februarie 2024

Nebunul (parte a patra) – Recital

 I.

Când iubești un sloi de gheață

Neființa te înhață!

Dar o crezi a fi un sfeșnic

Ce te ține-n viață veșnic! 

                                Ce mai hoață!

 Te despoi de tot și singur,

Gol, desculț, învins, pribeag,

Din ce simți îți faci toiag

Să te ajute-n drumul sigur!

                                   Înspre iad…

 Tu smintit și ea absentă,

Într-o luptă indecentă,

Te-amăgești, spunând: e pace,

Din durerea-ți carapace… 

                         N-ai ce face…

 Hrană ura îți devine

Faci ce poți să-ți fie bine…

Flămânzești cu firmituri

Prin săruturi și torturi.

                             Și înduri…

 Fără formă, fără capăt

Fără leac! Fără rușine!

Fără eu și fără tine!

Desfrânat și alungat…

                               Ai aflat…

 Căutat și amețit!

Amăgit și murdărit

Mângâiat și-apoi lovit

Și lovit și iar lovit… 

                           Ce smintit!

 Al tău suflet? Un bordel!!!

Dau buluc amanti-n el!

Iar cearșaful satinat 

Azi e cârpă, e spurcat!

                      Un f…luid amestecat…

Vinovat îi cauți gustul … 

Prin amestecul grețos,

Îl înghiți, ești amuțit …

Dragostea nu mai există! 

                                 A fugit…

  Blestemat, tu ai murit! 

 

    II.

 

 Din durere, m-am născut

Asta-i tot ce-mi amintesc

Circ e tot ce mai promit!

Sentimente?

                           Le vomit! 

Vezi  vioara care minte

Cand îți cântă a păcat?

Cine vrea, și-o vrea, o simte!

Până cântă a stricat!

                         S-a dezacordat…

 Apoi vine s-o repar!

Iar când cântă îngerește,

Prin spelunci imi strălucește. 

Ce-am făcut, că n-am habar?

                              Zici că-s pește!

 Mă iubești! Sigur că da!

Când? (rostesc încet), tu taci…

Îmi răspund, rânjind cu gândul

Atunci când îmi vine rândul…  

                    Da!... nu-s fluturi, sunt gândaci…

 Ai murit, cam de pomană…

Când fu vremea să mă nasc,

Moartea, a fost mai umană

Decât scârna ce-o aveai!

                                  Dragoste… parcă-i spuneai?...

 Poate cineva va ști,

Ura-ți toată într-o zi,

Stoarsă din durerea crasă!!

Te-ai urât…  s-o poți iubi!!! 

                                         Dar mie nu-mi pasă!

marți, 13 februarie 2024

uneori...

 Uneori ascund de mine cuvintele tale…

Azi devenite bisturiu  

fără comportament chirurgical.

Doar un du-te vino… știi? ca-n dragoste…

Însă  atavic… Prevestitor de inconștiență…

Oare ce ar mai putea mutila astăzi?

 Idea de suflet mutilat deja?

...de atat de multe ori încât am uitat cum era ?

Iar eu cu milă  gândind  ca de obicei, 

Că nu e corect pentru bisturiu…

 

Mi-e teamă de umbra din fața mea

Înainte mergătoarea și născătoarea 

de  întuneric cu rânjetul pictat hidos.

Mi-e teamă că în întuneric, în bezna totală,

nu se va mai distinge suflet.

Întuneric ce înghite  întunericul…

 

Să nu aprinzi lumina! 

Mi-e rușine de ce gol sunt 

Aș prefera să fiu în curul gol!!!

Prin conturul coastelor slabe de sub piele,

Aș arăta bine îmbrăcat…

 

Sau poate teama e nejustificată

(Iar asta e teama mea cea mai grozavă!|)

Că am ajuns să jelesc ca o bocitoare tâmpă,

ceva ce nu am avut niciodată…

Un suflet… orice suflet…

Al meu, al tău… al nostru...

 

Cum dracu sa ceri ceva ce nu există?…

Idiotule!

 

luni, 15 ianuarie 2024

Nebunul, Testament (partea a treia)

            Ți-am dat tot viață... Cu mâna, cu gura, cu sufletul. 

Iar acum privesc de după gard, 

totul acesta terfelit… 

Cum a fost mereu… 

Acolo, noroi amestecat cu transpirații străine,

Aici, carcasa pe care o forțez. 

Inspiră, expiră… 

Un exercițiu pur mecanic. Fără sens. 

Un lucru deprins de prea multă vreme…

      - Inspiră! 

      - De ceeee?( o șoaptă).  

      - Taaaci!…Expiră!

      - Într-o zi nu o să te mai ascult…

 și știi asta la fel de bine ca mine! 

Mă agăț de motive și rațiuni inspiratorii!

 Și le găsesc umilitor de mincinoase… 

       - Taci….Inspiră! 

Viața e o curvă… 

       - În sfârșit un adevăr!

       - Taci!… Expiră! 

       - M-ai lăsat să explic omizilor,

fluturii din stomac… Idiot! 

       - Taci!… Inspiră! 

Văd carcasa asta după un gard, în întuneric.

 De partea cealaltă, în lumină, 

Tot ce am avut și nu mai am, mai frumos și mai de preț, 

Dăruit cu mâna mea și cu toată dragostea. 

Și totul acesta,  amestecat în noroi, 

de picioare de amanți, 

luat în bătaie de joc și murdărit

 în toate felurile posibile

 cu știința, îngăduința și amuzamentul celor cărora, 

cu dragoste, le-am dat tot. 

Carcasă fără rost, mă uit și văd

 în murdăria abjectă, doi ochi…

 Ochii Amarului, copil inocent. 

Ce nume predestinat! 

         - Te rog… inspiră!… 

Doi ochi fără gură, fără nas și fără frunte, 

Doi ochi ce se holbează la mine

 a blestem și mă sperii. 

Nu am crezut în blesteme… 

Și acum mă uit cu milă la ei 

Nu am crezut în blesteme. 

Dar, na… adevărul e cel mai greu de crezut

          - Hai, expiră!…. 

Aici… carcasă sângerândă. 

Sânge acum necurat! Amestecat. 

Amalgamat.

 Catalizatorul- Busolă spre iad! 

M-a dus glonț acolo! 

și era pustiu 

Am strigat, am țipat, am urlat… 

Îți vine să crezi?? Gol!!!!

 M-am reîntors și am înțeles! 

Toți demonii erau aici. Pe lângă mine. 

Eu nu-i văzusem. Fluturii de stomac 

orbesc.

 Ce să-ți las? Ți-aș lăsa amarul meu 

Dar asta o să-ți transforme fierea și pelinul în delicatese. 

Poate singurătatea? Asta te-ar sminti! 

Altceva nu am…

 Iar singurul adevăr e un blestem… 

Testamentul meu pentru tine… 

Nebunule! …

O să-ți fie dor să-mi pese… 

         - Te rog ins… 

         - Taci dracului! Mori cu demnitate!

joi, 21 septembrie 2023

Iubirea mea?

Iubirea mea? E doar o-nchipuire

nascuta din durerea de intreg.

Am plasmuit-o despicand in patru fire,

un suflet ce nu pot sa-l inteleg.


Inchipuirea mea, nu are nici o forma!

Cu ea am creionat conturul tau.

Si acolo unde nu era vre-o noima,

Am pus minciuni, in capul meu…


Iubirea mea? un gand nascut departe,

Si proiectat, nonsens, asupra ta.

Umplut cu vise multe si desarte

Ce le-ndreptasem  impotriva mea.


Nonsens cu sens la mine-n gand…

Neadevar! Un tremur in tranzitie…

Hranindu ma cu el , flamand,

Era sa mor, ucis de inanitie.


publicat de Scutaru Ghiocel

duminică, 30 octombrie 2022

Nebunul(partea întâi)

In liniştea rece din noaptea pustie

Privesc ochii tulburi, de nebunie,
Delirul sălbatic mă oboseşte
Dar mila profundă mă copleşeşte.
Ce e cu tine, sărmane nebun?
Cum să te-ajut? Ce pot să îți spun?
Sssst! Taci! Că-s aici - îmi şopteste,
Şi-or să mă-nhațe iar mișelește!
Taci ca mormântul! Nimic nu mai spune!
Îi amăgesc inca- o noapte și iar va fi mâine.
Daca nu, vor muşca din sufletul meu,
Ca o haită de câini! Și mi-e greu...
Eu am iubit-o ! Am dat foc la îngheț.
Eleganță și stil am croit din dezmăț.
Ha, ha, ha! Ce sublime culori
Inventam împreună în pic de sudori!
Cu trăiri zguduiam cerul din temelii
Cu trăiri dărâmam porțile lui aurii.
Haaa! Naduşea Bunul prin stratosferă
Alergând îngerii îmbătați de himeră!
Ha, ha, ha! Și eu iubeam cu toată gura!
Auzi?... Cu toată gura! ... Cu palmele!
Cu sângele, rărunchii cu tâmplele!
Orbește cu ochii, sufocat cu respirul!
Îmi iertasem dușmanii! Iubeam cu derilul!
Dimineața-şi chema Bunul îngerii în cer
Peste zi, numai demoni rânjeau a mister...
Și seara iubirea porți dărâma
Iar îngeri și demoni buluc aduna!
Îmbătați îi formam în ocean de iubire
Un amestec vrăjit de culoare și fire.
Sst! Auzi? Sunt acolo! Îi vezi?
După ochii aceia! Aaa..lbaştri... sau verzi...
Într-o zi, a tacut şi-am crezut
Că Bunul, gelos ,c-am creat, m-a bătut.
Nu! Nu! Nu!
Lipsită nedrept, de îngerii ei
Și muncită cumplit, de demonii mei,
A ales să sfârşească-n tăcere.
Şi-am priceput la final, ce înseamnă durere...
Cu demonii ce iau urma pașilor mei,
Și porți ferecate de mână de zei...
Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu....
Unde ești? Unde te-ai stins,
De când demoni m-au cuprins?
Fugi și spune-i negreșit!
Haide! Iute! Ce mai stai?
Că-s aici şi-s pregătit
Sa scăpăm îngeri din rai!
-----------------------------
Sărman nebun, minte defectă...
Cum să fac să fiu scapat?
De privirea lui dementă,
Ce-n poveste m-a băgat?
Să mă duc s-o caut
Și să-l potolesc?"
Sau să sparg oglinda?
Să nu-l mai privesc!