A fost odată ca nici o altă dată, de muuuult tare de mult deși pare că s-a întâmplat ieri, dar știți cum e, când ești bătrân mintea îți joacă feste și mai amesteci treburile... 🙂, nu-i așa dragilor? Deci, a fost un vânător. Și vânătorul acesta trăia din ce vâna. Așa se întâmplă în viață, dacă vânezi ai ce mânca.Dacă nu, te culci flămând...
Fiind vânătorul nostru ca de obicei la vânat, pitit in tufișul lui zări o căprioară. Duse pușca la ochi să o împuște. Știa cum se face, nu era prima dată când vâna. Însă, de data asta se întâmplă ceva. Înainte să apese pe trăgaci căprioara întoarse capul și vânătorul, zărindu-i ochii blânzi, se emoționă preț de o secundă și din cauza asta îi tremură degetul pe trăgaci. Glonțul zbură iute,dar nu omorâ căprioara. Doar o răni. Nu-i nimic, își spuse vânătorul, am cuțitul la mine! Se apropie de căprioară, dar iar văzu ochii aceia blânzi și nu îndrăzni să o omoare. Înțelese că o să rămână flămând în seara aceia dar nu îi păru rău. Luă căprioara in brațe și o duse acasă la el unde îi îngriji rana. Nu te teme îi spuse vânătorul, nu te teme. O să te îngrijesc și o să îți dau drumul. Căprioara, care nu era căprioară de fapt ci era zână se transformă în fată. O fată cum nu îi fusese dat încă să vadă vânătorului. Ea îi vorbi și îi spuse: Vânătorule, soarta m-a adus în bătaia pustii tale, văd însă că esti om bun. Lasă-mă să plec te rog! Vânătorul însă, fulgerat de frumusețea zânei, ar fi făcut orice să nu plece! O rugă să rămână numai până se va face bine. Zâna acceptă, deși înțelese exact ce era cu vânătorul. Ușor, ușor se înfiripă acolo ceva care depășește înțelegerea noastră a muritorilor de rând. Și așa zâna noastră rămase trei ani. Trei ani cât trei vieți...
Într-o zi, vânătorul plecat după vânat nu reuși să împuște nimic. Și, hotărâ să nu se întoarcă cu mâna goală. Rătăci trei zile prin păduri până reuși să vâneze ceva. Bucuros reveni acasă la zâna lui! Aici însă găsi doar o răceală imensă în ochii ei. În zadar încercă vânătorul să o înduplece. Ea își aminti că e zână și el un biet muritor și îl lăsă singur în coliba lui, plecând la cei asemeni ei. De atunci, vânătorul rătăcește prin păduri, căutând căprioara care să îl facă să îi tremure degetul pe trăgaci...
