Inainte de 1001 de ani

Capitolul I - Ishtar


     Iiiiiishtaaaaar! - un strigăt șoptit și doi ochi năpraznici mă fac să sar în sus din somnul adânc. Am deja hangerul în mână. Sudori reci mă trec peste spinare. Ușor , mă potolesc. Îmi amintesc cine sunt... Mă liniștește durerea din inimă. E aici! La locul ei. Mă simt bine. Eu sunt AL Nour... Barbarul... Sunt cel pe care oamenii nu îndrăznesc să îl privească în ochi. Năpraznicul! Dușmanii mei tremură la gândul că exist.... De n-aș mai exista! De s-ar sfârși odată!!!! Să pot să îl privesc pe Allah în ochi. Să îmi spună de ce...
    Ishtar.... Necredincioși! Păgâni! O atrocitate! O adunătură de curve care își spun fecioare! Fecioarele curve! Abia așteaptă câinii mei turbați să-i dezleg din lesă. Loviți! Siluiți! Înrobiți! Stârpiți fecioarele! Până seara vor rămâne doar curve. Care or să mai rămână... Ardeți templul păgân! Dărâmați zidurile! Allah Akbar! Allah Akbar! Moarte vrăjitoarelor! Sunt un sălbatic! Un barbar! Sunt singur....
     Galopul cailor minunați pur sânge... Calul meu face cât o sută de fecioare! Praful se ridică în urma noastră. Pârjolul e în față. Izbesc în poarta templului. Întotdeauna intru călare. În fața mea se desfășoară un spectacol pe care destinul mi-l arată cu încetinitorul. Miros de tămâie și smirnă îmi inundă simțurile. Ishtaaaar...o incantație. Fecioare diafane fac scut în fața preotesei. Sunt jertjă deja! Istaaaar! Mă simt prins într-o vrajă. Mă arde! Strâng puternic mânerul sabiei mele, pavăza mea! Odată lovesc,  doar odată! Istaaaar....
   Ochii aceia i-am mai văzut undeva... Ochii aceia care se vor sfidători dar tremură de frică! Ce ochi plini de curaj! Nu vor să se plece în fața mea! Determinare în fața morții! Un vlăstar de zeu? Istaaaaar.... Câinii mei devin nerăbdători. Îi simt cum freamătă pe caii lor. Mirosul de sânge le-a umplut rațiunea. E timpul secerișului! Istaaaaar.... Un gest smuncit din mâna stângă îi face să încremenească pe toți. Nu există nesupunere. Există doar moarte. Mă dau jos de pe cal. Istaa... Incantația se oprește. Pentru copilele acelea e prea mult! Fug ca iepurii speriați din fața șoimului. Ea de ce nu fuge? Știe că vin să îi curm zilele. Simte mirosul de moarte. Și totuși e acolo. În picioare! Nu în genunchi! Și totuși știe că eu sunt stăpân! Ochii aceia... De sălbăticiune speriată... Ucide-o! Până  nu e prea târziu! Ucide-o! Istaaaar...Mâna coboară spre mânerul sabiei.  Știu deja senzația care mi-o dă trecutul ei prin carne. Istaaaar.... Ochii ei scapără și mă înfruntă! O admir...Sabia începe urcușul din teacă. Ucide! Istaaaar... Ucide acum! Ucide păgânii! Stârpeste necredincioșii! Istaaaaar... Capul ei se ridică semeț. Allah! Pe barba profetului ! Nu am văzut în viața mea o vrăjitoare  mai frumoasă! Shaitan o ajută! Trebuie ucisă! Istaaaar.... Privesc ochii. Rămân mut... Ochii aceia... Ochii aceia nu mint! Stiu ca e aproape sfârșitul și totuși... Admirație? Pentru călău???? Eu nu am suflet! ...oare?
  Sunt momente când știi că nu există timp.  Când spatiul încremenește, îngheață. Când se condensează tot într-o singură clipă. O clipă de eternitate! Un moment definitoriu. O bifurcație a soroacelor...
    Așa am aflat că am suflet. Am văzut sufletul meu arzând în ochii vrăjitoarei. Am fost vrăjit!
     - Ucide-mă barbarule!  și gata... - căzu leșinată la pământ. Dar pentru o clipă, pentru doar o clipă ne-a dominat pe toți! Allah!!! Ce făptură! Vlăstar de zeu de bună seamă! Ochii aceia nu m-au lăsat să o ucid! Ochii aceia!!! Binecuvântare și blestem! Ură și ..dragoste?
   
     -Eli... Viața mea! Lumina ochilor mei! Unde ai fost până acum? Unde ai umblat?
     - Ce-i dragostea?
     - Dragostea ești tu!
     - Și atunci tu cine ești?
     - Eu sunt tu! Tu ești eu!
     - Te iubesc! Te iubesc!
     - Ia-mă! Sunt a ta! Fă-mi ce vrei!
     - Eli... iți aduci aminte prima noastră dragoste?
     - Iubitul meu nebun.... Taci! Și iubește-mă! Și așa prima dată nu se pune!
     - Cum să te iubesc Eli?
     - Iubește-mă de două ori! ... Și-odată bine!
     - Pui de drac!

     Am intrat în iatacul tău. Erai în picioare. Mă sfidai! Știai că te admir pentru că mă sfidai. Credeai că stii ce o să urmeze. Siluirea! Sfidarea era felul tău de a te împotrivi. NU O SĂ MĂ AI IN VECI! Cât erai de minunată!!
      - Toarnă! ți-am poruncit de pe scaun. 
      Încet și la fel de sfidător te-ai apropiat de mine și mi-ai turnat privindu-mă. Ai turnat până s-a umplut pocalul și apoi a curs pe jos. Te priveam... Câtă mândrie! Ai golit toată sticla cu o satisfacție profundă. Și apoi ai ridicat semeață capul. Te vroiai disprețuitoare! Am luat pocalul în mână și cu picioarele am izbit masa.  
        - În cinstea disprețului tău! -am urlat 
        Te-ai speriat și te-ai refugiat în pat. Ți-a părut rău imediat. Eram deja acolo, întins și privindu-te cu interes. Ai înlemnit. M-am ridicat și am plecat.
       A doua seară mi-ai turnat sticla în pocal și restul pe picioare. Mă priveai la fel de sfidător. Dar nu îți mai era teamă. Am plecat fără să beau.
       A treia seară mi-ai turnat sticla direct în cap. Și ochii iți erau plini de bucurie!
      - Femeie nebună! 
      Am smuls hainele de pe mine și mi-am turnat o carafă de apă în cap. Gol m-am urcat în pat și am adormit
       Ishtaaaaar!.... Tresar. Deschid ochii. Văd ochii tăi la nivelul nasului meu. Când ai hotărât tu că vrei să mă iube... Nu asta vrei! Hangerul meu îmi apasă beregata. Nu glumești! Simt cum picură sânge... Tremuri dar ești hotărâtă! Și ai victoria în ochi! Un gest și sunt mort! Te văd !
      - Ucide-mă! Te rog, ucide-mă!
     Citesc în ochii tăi că ești încurcată.
     - Ucide-mă!
    Întind mâinile și cu o smuncitură sunt peste tine. Hangerul îți sare din mână. Îl iau.  Ochii tăi aruncă flăcări de ură! Cu mâna stângă iau mâna ta dreaptă și pun hangerul în palma ta împingându-l spre gâtul meu.
    - Ucide-mă!
    Ești fascinată! Simt cum mâna ta se opune. Mâna ta vrea să mă salveze?

    Privindu-te în ochi îți rup cămașa. Acum mâna ta împinge hangerul spre gât! Iar curge sânge! Din amândoi... Picuri de sânge ajung pe buzele tale! Simt sărutul acesta sângeriu! Sunt canibal! Mă hrănesc cu carnea ta! Mă hrănesc cu carnea mea! Ție de ce îți place?


Capitolul II - Al Nour

    
        Îmi aduc aminte de tatăl meu, Allah să îl odihnească. Era un om dârz! Și o iubea pe mama mea. Era un prinț al deșertului. Era bogat. Avea peste o sută de sclavi. Tatăl meu era doi oameni. Așa l-am văzut mereu. În casă era tandru și iubitor. Zâmbea pe sub mustăți și se juca cu noi. O privea pe mama cu dragoste când o lua în brațe. Uneori mama îi dădea peste degete . Când o făcea, el întotdeauna râdea. Habar nu aveam atunci ce înseamna asta. Afară era altcineva. Afară îmi era frică de el! Nu avea nimeni curajul să îl privească în ochi. Nici măcar eu. Deși îi știam atât de bine ochii. În casă nu îmi era teamă să îl privesc. În casă eram un copil cu tată, afară eram un soldat oarecare, orfan. În casă eram iubit. Afară eram disprețuit. Era vai și amar de pielea mea dacă scăpam sabia din mână. Și era atât de grea! Îl uram pe tata afară pe cât de mult îl iubeam în casă.  Mai târziu l-am iubit pentru tot ce m-a pus să trag. Pe la optsprezece ani nu mai era unul să îmi țină piept! Doar lupii bătrâni îmi făceau față în luptă, scăpând sunete de admirație. Eu nu luptam pentru că era bun. Eram bucuros când îl vedeam pe tata zâmbind pe sub mustăți când crestam pe câte unul. Din prima zi când am văzut asta, am vrut să îi fac tatii pe plac. Pe mine oamenii mă priveau în ochi și uneori chiar zâmbeau înțelegător. Am știut că nu sunt ca tatăl meu. Mie îmi plăcea să fiu privit în ochi când mi se vorbea. La douăzeci de ani, tata a unit tribul nostru cu cel al Saray-ii. Soția mea. Nu am cunoscut-o până nu a adus-o în casă. Era o femeie frumoasă. Am iubit-o așa cum poate iubi un copil de vârsta mea. A fost prima mea femeie. Mi-a dăruit un copil. În zilele acelea, tatăl meu a început să fie abătut. Eu nu înțetegeam mare lucru. Era vorba de amenințări de răzbunare legate de lucruri pe care nu le știam din tinerețea lui. Într-o zi m-a chemat la el și mi-a încredințat o epistolă pentru un emir.  Mi-a spus ca e o datorie de onoare față de el. Am plecat cu douăzeci de oameni să duc epistola. Nu ar fi trebuit să plec. Ar fi trebuit să stau acasă și să apăr cu viața mea, viața copilului și a soției mele. Aș fi fost mort și liniștit. Tata știa de ce m-a trimis atunci. La întoarcere nu mai era nimic. Doar foc și moarte. O babă își bocea morții. Bocetul ei îmi spărgea sufletul în bucăți. Aș fi vrut să fiu eu baba aceia pentru o oră! De ce nu pot plânge? Mă uit la copilul meu mort în brațele soției mele... Și eu nu am lacrimi! Vreau să plâng! Baba parcă mi-a auzit urletul mut și s-a pornit pe bocit și mai rău. Câțiva din oamenii mei își astupară urechile să scape de chin. Unul scoase hangerul să o ucidă . Să ne scape pe toți. L-am oprit. Am aruncat o pungă de galbeni la picioarele babei.
    - De azi tu babo, o să fii plânsul meu! Tu o să plângi în locul meu!
  Când am privit înspre oamenii mei, am văzut că nici unul nu se mai uita în ochii mei. Am înțeles că rămăsesem singur. Și atunci am murit prima oară. De atunci am căutat să ajung să-l pot privi în ochii pe marele Allah, slăvit fie-i numele. Să-l întreb de ce?
      Am devenit un barbar. Am ucis și prădat. Am devenit temut! Am fost coșmarul dușmanilor mei și izbăvirea lor!

Vino dulce liniște 

Vino și mă du departe 
Du-mă însă repede 
Unde timpul se împarte. 
Vino să imi îndulcești 
Ridurile de pe suflet 
Vino să mă amețești 
Până uit de vals, de cântec... 
Haide, vino și mă du 
Unde nu am mai umblat 
Unde poți veni doar tu 
Unde uit și sunt uitat. 
Vino! Zboară-mă total 
Ca pe un nebun, nebuno! 
Aștept calmul de final... 
Vino, dulce moarte! Vino...

     -Eli... Roua dimineților mele.... Eli... Bucuria sufletului meu...
Ieși de sub pielea mea, lasă-mă să respir....
   -Al Nour... Stăpânul meu. Al nour ... Iubitul meu... Să nu mă părăsești niciodată te rog!
   -Eli... Îți jur că o să te iubesc șapte vieți... Prima dată!
   -Al Nour... Ia-mă în brațe! Fă-mă să mă simt în siguranță... Numai acolo în brațele tale vreau să stau, vreau să iubesc, vreau să mor...Și iubește-mă Al Nour! Iubește-mă! O dată în plus stăpânul meu drag.
   -Eli... Sufletul meu.Nu pot să te iubesc odată în plus... Te iubesc de parcă de asta depinde viața mea! Mi-e sete permanentă de tine!
   -Adapă-te viața mea! Umple-ți gura cu mine! Iubitul meu drag... Al Nour al meu!...

    După ce nu a mai rămas nici un dușman în viață am pornit jihadul. Erau atât de mulți necredincioși. În timp mulți au vrut să vină lângă mine. Să-și pună viețile lor păcătoase în slujba năpraznicului Al Nour.
   Al Nour... Un nume care făcea să înghețe sângele în vine. Al Nour.. Sinonim cu moartea și barbaria... Al Nour... Un nume blestemat sau rostit cu venerație... Și, sub numele acesta, eu... o stafie. Un om al cărui suflet murise în siecht-ul străbunilor mei.

   Se zvonea că am un harem de o mie de fecioare. Nu erau o mie. Dar era trist... Intram acolo doar ca să aud plânsul babei bocitoare. Nu iubeam nici o femeie. Nu credeam că o să mai iubesc vre-o dată! Nebunul de mine...


 Capitolul III - Atia




                               Oooo Tu Stâlpul Dreptății! Cine                      
                               poate fi înțelept ca tine? Că Tu le-ai așezat 
                               pe toate la locul lor când ai împărțit
                               vremea în soroace! Soroc de supărare și
                               soroc de bucurie. Soroc de luptă și soroc de
                               pace. Soroc de robie și soroc de libertate.
                               Soroc de ură și soroc de iubire. Dar vremea aceia
                               nu a venit încă....
                                                                   Dyia Aldin- fragment

     Atia... Fiica Uruk-ului.. Atia (Antic) ... Numele tău a fost ales de înalta preoteasă a templului Iștar. În noaptea aceia a avut un vis în care te-a văzut călcând în picioare timpul. A înțeles că veacurile sunt mai puternice ca templul Iștar dar tu ești mai puternică decât veacurile! A știut că templul vei fi tu. Dimineață erai la poarta templului într-un coș de nuiele. Scutecul a făcut-o să înțeleagă originea nobilă a mamei tale. Ea o cunoștea. Dar e o taină care a intrat în mormânt odată cu ea. Tatăl tău e un mister. Dar eu știu că ești vlăstar de zeu! Am văzut asta în ochii tăi. Am văzut asta înainte ca dragostea să îți schimbe culoarea lor. Am văzut și după ce și-au schimbat culoarea. Ai fost fiica templului! Mama ta a fost Iștar...Înalta preoteasă a înțeles că nu poate să îți ascundă nimic. Ai devenit inițiată și apoi înaltă preoteasă. În sufletul tău zac taine străvechi. Ai ajuns aici, în aceste locuri mânată de dorința ta de nemurire.
      Pentru grija slujbei în templul ei, Iștar a promis primei Înalte Preotese nemurirea- asta e cea mai mare taină! Nemurirea poate fi atinsă de o înaltă preoteasă dacă își găsește jumătatea astrală din care a fost ruptă primordial. Iubirea e calea! Cheile sunt înțelegerea. Nemurirea e țelul. Partea feminină a întregului nu poate fi trezită decât de partea masculină. Partea masculină are parte de deșteptare. Așa e scris. E în firea lucrurilor. Bărbatul a fost conceput prima dată. Dar este incomplet. Nu poate trăi singur. Fără bărbat nu există femeie. Fără femeie bărbatul dispare.
     
        Flăcările focului strălucesc în ochii tăi. Flăcările iubirii luminează noaptea și îmi scurg viața din trup. Cuvintele tale mă împiedică să respir.
     - Amer... Anouar Amer... -Print luminos... Te iubesc. Lasă-mă să mă bag în sufletul tău. Vreau să trăiesc și să mor în brațele tale.
    -Eli, Ameerah farid Azhara... -Dumnezeul meu, prințesă, unica mea floare... O să mă ucizi cu atâta dragoste. Te iubesc de mă scurg. O să îți rupi poalele ca să mă poți aduna de pe jos...
    - Anouar, o să mă iubești în seara asta? Tu înțelegi că TREBUIE să mă iubești?
    - Eli. Ce vorbe sunt astea? Shailah- ochi frumoși, o să te iubesc și după ce o să mor!
    - Stăpânul meu, eu vreau să mă iubești în seara asta!! Așa cum știi tu... De fiecare dată altfel.
     Și ochii îți strălucesc de patimă. Iar eu mă simt strâns de ceafă. Nu mai văd bine! Te văd doar pe tine.
     - Te vreau Eli! Și când te am, te vreau!
     - A ta sunt, stăpânul meu! Sunt un câmp! Vin-o și cultivă-l!
     - Azi ești un câmp secetos! Am de lucru mult!
     - Binecuvântată este seceta!!! O iubesc!
     - Pui de drac! Vin-o aici, umple-mi sufletul!

     Te-ai opus prima dată. Mă doreai, dar vroiai să atingi nemurirea! Nu știai că jumătatea primordială sunt eu.
   Atia... O femeie mare într-un trup de copilă. Străvezia te numeam ca să te supăr!
      - O să îmi spânzur bucătarul de pirostii! Nu îți place mâncarea lui!
      - Să nu faci asta stăpânul meu scump! mă certai. Îmi place mâncarea lui!
       - De asta esti așa de grasă? Aaaaaa! Tâlharul! Cu mâna mea îl spânzur!
        - Anouar, Anouar! Nu mai glumi așa, viața mea! Mi-e teamă pentru bietul nefericit! Jură-mi că îl lași în pace! Jură-mi !
      - Iar tu jură-mi că o să mănânci!
       - Îți jur! O să mănânc!
       - Foarte bine! A scăpat tâlharul! De ce râzi?
       - Pentru că nu știi ce o să mănânc acum că ți-am jurat!
       - Ce o să mănânci Eli?
       - O să te mănânc pe tine! Așa că să faci bine să fii aici de cel puțin trei ori pe zi! Parcă mi-e foame deja....
  
          Ai înteles că sunt jumătatea ta primordială când ai văzut haremul. Ai venit în fața mea și aveai o expresie de parcă te uitai la un spectru!
        - Al Nour! Haremul tău are trei sute de fecioare!
        - Așa!
        - Am vorbit cu ele... Sunt acolo fecioare care te așteaptă de zece ani! Nu te-ai atins de nici una dintre ele!!!!!!
        - Nu am dorit nici o femeie! Faruk!
       La chemarea mea apăru în fugă un oștean
       - Poruncește Al Nour!
      - Să fie sugrumate toate femeile din haremul meu!
      Te-ai aruncat atunci la picioarele mele strigând disperată!
     - Nuuuuu! Să nu faci asta! Ucide-mă pe mine!!! Viața mea în schimbul vieților nefericitelor acelea!
      M-am azvârlit înapoi ca un cal speriat! Am tremurat la gândul că ai putea muri! Dacă oricine altcineva ar fi îndrăznit să imi ceară viața ta ar fi căzut străpuns pe loc de sabie. Tu te-ai aruncat iar la picioarele mele!
     - Îndurare! Stapânul meu! Te rog!
     - Eli... Dragostea mea! Sunt libere în acest moment datorită ție!  Ți le dăruiesc!  Faruk!
     - Poruncă Al Nour!
     - Du-te în harem și sugrumă bocitoarea! Sufletul meu nu mai vrea să plângă!
     Și uite așa ai avut șansa să o slujesti pe Iștar cu trei sute de fecioare în loc de patruzeci. Și fără să știu am împinit și o proorocire. Templul avea nevoie de o jertjă! Jertfa a fost plânsul meu.Acesta a fost primul pas spre desăvârșirea ta ca templu. Așa ai devenit templul!

 

Capitolul IV- Delirium sacerdotalis occultare





                                    Sumerienii aveau treimea lor: Anu, Eulil            
                                    și Ea. Egiptenii aveau treimea lor: Amun,   
                                    Ra și Ptah. Creștinii pe a lor: Tatăl, Fiul și 
                                    Duhul sfânt. Babilonienii aveau treimea 
                                    lor: Ishtar, Ball și Tamuz.Treimea e taina 
                                    cea mare. Sau nu e nimic...
                                                           Dyia Aldin- fragment
    
            Noapte. Razele lunii cad peste tot și trimit refexe argintii care transformă totul în jur într-un spectacol desprins din altă lume parcă. Iiiiistaaaar. E vremea rugăciunii. În genunchi, cu mâinile ridicate în sus, cu ochii închiși. Iiiiiishtaaaaar. Atia nu mai e Atia. Atia e templul! Nu există la ceasul acesta o făptură mai frumoasă pe întreg pământul.  Fecioarele au devenit zâne. Atia e zeu! 
         - Binecuvântați sunt cei care ne-au creat. Ei ne-au dat chipul! Ei ne-au dat asemănarea! Ei sunt părinții!
         -  Ei sunt părinții noștri!- răsună corul de șoapte a trei sute de fecioare
         -Părinții sunt sus în cer, noi suntem pe pământ. Noi suntem aici să trăim în credință. Credința e calea, credința ne crește. Ea aduce evoluția
         - Credința e calea...- răsună ca un ecou șoapta
         - Adamu e primul dintre toți. El era un întreg și acum nu mai este. Așa a venit Eva în lume. Aici e o taină!!!!!-urmezi ridicând vocea. Eva a fost făcută din Adamu. Așa Adamu e Eva și Eva e Adamu.
        - Un întreg... O taină....
        - Adamu fără Eva e incomplet! Eva fără Adamu nu există
        - Un întreg! O taină...
        - Fiecare Adamu are Eva lui. Fiecare om se poate lipi de fiecare femeie vremelnic. Asta e evoluție!
       - Un întreg! O taină!
       - Dar numai Eva aceia care e ruptă din coasta lui Adamu poate dimpreună cu el să deschidă cerul!
        - Un întreg sublim!
        - Întregul sublim este darul zeilor! Ishtar l-a făcut cunoscut!
        - Iiiiiishtaaaaar.... Iiiiiiiishtaaaaaar... Iiiiisthaaaar
        - Când Adamu se lipește de Eva cerul se deschide să primească un zeu. El este creat prin taina unirii! El are trăiri și voință proprie
         - Întregul sublim....
         - Dimpreună toți trei! Întregul sublim, Adamu și cu Eva
         - Treimea! O taină cerească!
         - Ishtar! Ball! Tamuz!
         - Iiiisthaaar! Baaaaall! Taaaamuuuuz!

        Ne plăcea să ne plimbăm noaptea prin grădinile pline de iasomie. În seara aceia am auzit șuieratul perfid al unei săgeți . De bună seamă că mâna asasinului a tremurat de frică. Dar tot am fost atins în pulpa piciorului stâng. Vârful săgeții era otrăvit. Am apucat să te aud țipând și am căzut în genunchi. Te-am văzut cu mâna pe hangerul meu și ochii îți luceau a nebunie! Am căzut la pământ și tu, viața mea, nu ai vrut să te salvezi.  
          - Fugi- am îngânat. Salvează-te... 
         Dar tu erai culcată peste mine. Te-ai făcut scut! Ai vrut să mori în locul meu. 
         Două săptămâni ai stat trează la capul meu zi și noapte! Trei sute de fecioare au păzit ușa. Îmi mestecai mâncarea și mi-o îndesai cu forța în gură. Tu nu mâncai nimic. Deliram și aveam febră. Tu îți smulgeai părul din cap. 
        Am deschis ochii și te-am privit. Erai o umbră. Am putut să plâng pentru prima dată. 
       - Eli, o să spânzur bucătarul de grinda porții! 
       Nu te-am văzut în viața mea atât de fericită să afli că vreau să ucid pe cineva! 
       - Anouar... pot să mor acum! Nu mai doresc nimic!
       - Să nu îndrăznești să faci asta! Aș rămâne pustiu! 

      Când Adamu și Eva și-au împlinit timpul pe pământ rămân în întregul sublim. Dacă nu și-au împlinit timpul întregul se disipă pentru a reapare când e timpul.
      - Iiiiistaaaar! Dă-ne timpul! Doar tu ești stăpână pe timpul iubirii...

      - Eli! Cere-mi orice! Îți dau totul! vreau să mor pentru tine! 
      - Uuuuaa! Stăpânul meu iubit a înebunit? Cum să mori? Eu cum să trăiesc fără tine? Tu esti inima mea! Fără inimă mor... 
        - Și ce să îți dau? Cere-mi orice! Te îmbrac în diamante! Te poleiesc în aur! 
         - Pe tine! Te vreau pe tine!
         - Mă ai Eli! Sunt al tău! M-am născut pentru tine!       
         - Iubeste-mă Anouar! 
         - Te iubesc! Și am să te iubesc din nou! Și apoi am să te mai iubesc încă odată.    
        Am să te iubesc până o să mă rogi să mă opresc. Până o să trec prin tine și prin mine! Am să te iubesc până se va opri timpul și va înceta pământul să existe.
         - Da, da! Așteaptă tu stăpîn nebun să te rog eu să te oprești. Așteaptă numai!
          - Puiul de drac tot pui!
          - Tu ești nemurirea mea Al Nour. Eu sunt mersul tău.
          Timpul nu mai există. Te iubesc.... Mă uit la tine în timp ce o fac... Nu am văzut pe pământ un tablou mai frumos. Nu există nimic mai sfânt pentru mine decât imaginea asta. Îți privesc ochii... Mă înfruntă... Mereu a fost așa. Mă înfruntă și mă cheamă! Hai! Vin-o! Citește-mă ca pe o carte. Iubește-mă ca pe o femeie... Fii mai ales tandru când devii inventiv și mai ales inventiv când ești tandru. Iubește-mă pentru că vreau! Pentru că îmi place! Fă-mă femeie în timp ce îmi atingi sufletul! Și simt cum te deschizi ca o floare! Teeeee iubeeeeeeeesc! Vreau să mă strecor cu totul în tine! Vreau să mă fac mic și să mă odihnesc în burta ta! Vreau să rămân așa o eternitate!!!  Vreau totul! Și mai vreau odata! Și încă odată....și încă odată....și....

            Nu există pace când mă uit în ochii tăi. Există doar muncă. Doar dor bolnav. Vreau să fim unul. Suntem unul....Curios lucru cum nu mă doare coasta!

Capitolul V-  Gradina de portocali


 Mă trezesc ca dintr-un vis. Sunt la masă. M-am trezit cu furculița la zece centimetri de gură și am tresărit. Ce caut eu aici? A, îmi amintesc. E ajunul Crăciunului. Ca de fiecare dată, am împodobit bradul. Apoi ne-am așezat la masă. E devreme încă. La ora douăzeci plec la chef. Am stabilit asta de dimineață la telefon. Ea o să vină acolo. Iar o să privească toți ca proștii! E frumoasă puștoaica asta de șaisprecece ani. Eu am optsprezece. De ce mă simt atât de trist? Ce naiba e cu mine?
   Nu mai pot mânca. Mâncarea asta e bună dar mie îmi vine să o scuip... Ce naiba am? Acum o secundă îmi era atât de foame!!!! Și acum nu vreau să mănânc... Și de ce naiba mă simt atât de trist? Îmi vine să plâng?! Ce naiba e cu mine?
      - Hei! Cu tine vorbesc!
Tresar.
       - Ce e mamă?
       - Unde ai fugit? Ce e cu tine?  Nu te simți bine? De ce te-ai schimbat așa la față?
        - Nu știu... Nu mă simt bine...
        - Întinde-te în pat puțin.
        - Așa o să fac mamă...
         Întins în pat, încerc să fac față unui val de emoții pe care nu îl înțeleg. Ceva mă apasă. Nu știu ce. Și sunt trist. Trist... Fără motiv. Ce o fi cu mine? Ce naiba am? Adorm...
          Sar ca ars din pat. Am sentimentul că s-a întâmplat ceva cumplit. Doamne, ce trist sunt! Mă uit la ceas. Nouăsprezece și treizeci. Trebuie să mă îmbrac. Drumul spre baie devine o povară. Îmi vine să îmi smulg părul din cap! Să urlu de durere! De ce? De ce? Nu am pățit nimic... Absolut nimic...
          Telefonul începe să sune. E ea.
           - Ce faci? Ești gata?
           - În seara asta nu mă simt bine deloc. Nu pot veni. mi-e rău.
           - Ok! Pa.
            Închid telefonul. S-o fi supărat? Ce-mi pasă? Vreau să mor... De ce? Nu vreau să mor! Vreau să trăiesc! Ba nu... Vreau să mor și nu știu de ce...
           Mă așez pe un fotoliu lîngă brad. Încep să învârt un glob, mecanic, încercând să înțeleg starea asta de tristețe fără margini care îmi sufocă total conștiința. Ora trei dimineața mă prinde tot acolo, învârtind același glob și la fel de trist.
             Sunt obosit. Vreau să dorm. Mă târăsc spre pat. Mă învelesc în timp ce mă întorc spre partea dreaptă. Imediat simt un fâsâit în urechi. Încerc să nu îl bag în seamă. Fâsâitul se transformă în vâjâială. Ce o fi asta? Nici nu apuc să gândesc și zgomotul din urechi se transformă într-o cascadă urlătoare. Dumnezeule mare! Asta mă sperie rău de tot. Vreau să mă ridic din pat. Nu pot. Nu reușesc să fac nici o mișcare...
      Teroarea din mine crește până atinge cote inimaginabile!  Apoi...bum! Liniște totală. Eu sunt în pragul nebuniei. Instinctiv vreau să țip: Mamă! În mintea mea mă zbat, mă căznesc să mă misc. Rămân stană de piatră. Am înlemnit? Nu mi se mișcă nici un mușchi pe față. Am fața împietrită! Și cât de ciudat se vede  lumina lunii ce intră pe geam reflectată pe fața mea...Ireal!!!
    Stop! Ceva nu e în regulă. Cu ochii minții pot să am impresia că îmi văd fața. Dar de unde atât de multă imaginație? De unde văd lumina asta care îmi cade pe față?
    Imediat realizez ceva cumplit. Mă privesc pe mine însumi. Nu știu cum dar sunt de-asupra mea cam la o jumătate de metru. Îmi pot vedea tot corpul. Ce ciudat! Eu sunt și totuși parcă nu sunt eu.... Oare ce se întâmplă cu mine?
    Probabil mor- îmi spun. Înțelegerea acestui fapt mă calmează instantaneu. Peste ani, acesta a fost cel mai inexplicabil lucru din întâmplarea asta. Cum de am reușit să mă resemnez atât de ușor? Ce a fost mai puternic decât instinctul de conservare? Nici odată nu am reușit să răspund la asta...
     Calm total, privesc în jur fără să mă mai intereseze corpul care stătea inert în pat.
În partea din dreapta sus, pe peretele din fața mea e ceva ca o fereastră rotundă din care străbate o lumină difuză. Aș vrea să pot ajunge acolo... Simpla mea voință mă poartă ca într-un zbor până acolo. Disting exact ca pe o fereastră, două siluete intr-o grădină cu copaci. Bag cumva " capul" pe fereastra aceia si automat devin conștient că sunt una dintre siluete.

      - Anouar? Ma al-khatb?
   Nu înțeleg nimic! Ce limbă e asta? Arabă?
      - Anouar!!! Ma al-khatb?!!!
Sunt luat de umeri și scuturat în timpul acesta
       - Anouar! Ce s-a intâmplat? Spune ceva!
       - Eli.. Eli... Ce e cu mine? Pentru o clipă am avut impresia că sunt altcineva... Vino aici! La pieptul meu!
        - Anouar, nu o să te plictisești de mine când o să fiu bătrână?
        - Atia, Eli... O să te iubesc șapte vieți! Asta prima dată!
        - Nebunul meu frumos... Nu m-ar mira să mă găsești în viitor...
         - Pe mine m-ar mira să nu te găsesc! O să îmi amintesc . o să te caut și o să te găsesc! Iar când o să te găsesc o să sar pe tine și o să te trezesc!
          - Anouar! Nebun frumos! Nu așa sufletul meu! Să nu faci asta! O să cred că esti un nebun oarecare și o să fug rupând pământul și scuipând în urmă!
          - Păi atunci cum să te trezesc viața mea?
          - Să nu te repezi la mine ca șoimul la pradă. Să mă plimbi, să mă amăgești... Să mă lași să fug când vreau dar să mă urmezi. Să mă sperii la timpul potrivit dar să nu mă îngrozești. (1) Să mă chemi acasă! Dar să nu mă grăbești acolo! Nu uita! (2) Încet, încet iubitul meu... Încet încet. Amintește-mi că(3) eu sunt templul. Și nu uita Adamu! (4), (5)!!! Cu asta nu ai cum să dai greș! Așa potrivire numai Zeii din cer pot aduce!
           - Pui de drac!
           - Sau poate , mai bine să nu spui nimic dacă îți amintești... Să mă iubești și-atît.
            - Eli...
            Vid! Liniște! Ce Dumnezeu? Unde sunt? Unde e Atia? Ce e cu mine? Mă ridic în fund. ceva nu e în regulă! Îmi privesc mâinile în întuneric! Ce se întâmplă? Trec cu ele peste față... Cine dracu sunt?
            Îmi amintesc... Am murit parcă. Sau nu am murit... Am visat. Sigur am visat. Aprind lumina. Dumnezeule mare ce vis!
             Arunc cu apă pe față. o data! de două ori... Ce frumos miroase livada de portocali! Stai! Nu am de unde să știu asta! A fost un vis...
            Ce clar îmi amintesc toate lucrurile de parcă le-am trăit aievea! De unde stiu tot? Stiu toată povestea.
             Nopți la rând am încercat să ies din corp și să fug în grădina cu portocali. Am urlat disperat, am plîns, am blestemat. Degeaba. Uneori mi-am spus că dacă aș muri sigur aș ieși din corp și aș ajunge în grădină la Eli...
      Toată viața mea avea să fie dată peste cap. E greu să ai optsprezece ani și constiința unui bărbat matur de peste patruzeci. Am simțit ca un bici dragostea asta pe care, pentru prima dată, în viața asta, o vedeam așa. Nu știam că poți iubi în așa hal încât instinctiv să vrei să-i faci copii. Mintea mea imatură nu reușea să rumege asta. Puștoaica de șaisprezece ani am uitat-o. Când am privit-o prima dată în ochi după întâmplarea asta m-am simțit rușinat și vinovat ca un pedofil. Am început să remarc în schimb cât de frumoase sunt femeile mature. Peste treizeci de ani... Am rămas singur. Nu mi-am mai înteles prietenii. Păreau cu toții niște copii. Și, cu timpul, am început să mă simt bătrân... Tare bătrân...Și am început să te caut. În ochii tuturor femeilor pe care le-am întâlnit!
            Eliiiiiii! Eliiiiiiiii! Lama sabachtani?
                                                                                           Sfârșit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu