I.
Când iubești un sloi de gheață
Neființa te înhață!
Dar o crezi a fi un sfeșnic
Ce te ține-n viață veșnic!
Ce mai hoață!
Te despoi de tot și singur,
Gol, desculț, învins, pribeag,
Din ce simți îți faci toiag
Să te ajute-n drumul sigur!
Înspre iad…
Tu smintit și ea absentă,
Într-o luptă indecentă,
Te-amăgești, spunând: e pace,
Din durerea-ți carapace…
N-ai ce face…
Hrană ura îți devine
Faci ce poți să-ți fie bine…
Flămânzești cu firmituri
Prin săruturi și torturi.
Și înduri…
Fără formă, fără capăt
Fără leac! Fără rușine!
Fără eu și fără tine!
Desfrânat și alungat…
Ai aflat…
Căutat și amețit!
Amăgit și murdărit
Mângâiat și-apoi lovit
Și lovit și iar lovit…
Ce smintit!
Al tău suflet? Un bordel!!!
Dau buluc amanti-n el!
Iar cearșaful satinat
Azi e cârpă, e spurcat!
Un f…luid amestecat…
Vinovat îi cauți gustul …
Prin amestecul grețos,
Îl înghiți, ești amuțit …
Dragostea nu mai există!
A fugit…
Blestemat, tu ai murit!
II.
Din durere, m-am născut
Asta-i tot ce-mi amintesc
Circ e tot ce mai promit!
Sentimente?
Le vomit!
Vezi vioara care minte
Cand îți cântă a păcat?
Cine vrea, și-o vrea, o simte!
Până cântă a stricat!
S-a dezacordat…
Apoi vine s-o repar!
Iar când cântă îngerește,
Prin spelunci imi strălucește.
Ce-am făcut, că n-am habar?
Zici că-s pește!
Mă iubești! Sigur că da!
Când? (rostesc încet), tu taci…
Îmi răspund, rânjind cu gândul
Atunci când îmi vine rândul…
Da!... nu-s fluturi, sunt gândaci…
Ai murit, cam de pomană…
Când fu vremea să mă nasc,
Moartea, a fost mai umană
Decât scârna ce-o aveai!
Dragoste… parcă-i spuneai?...
Poate cineva va ști,
Ura-ți toată într-o zi,
Stoarsă din durerea crasă!!
Te-ai urât… s-o poți iubi!!!
Dar mie nu-mi pasă!
