vis de vara

Un timp, un plâns...

Distanța dintre noi e un hotar

În care florile nu mai răsar.

Pustiu în jur, pustiu, ruine,

Pustiu hidos din eu și mine.

Iubirea m-a izbit în gură

Și-a transformat sărutu-n ură,

O ură poleită,  ce rânjește

Și pretutindeni mă pândește.

Din dor năpraznic, am chemat furtuna

Să nu mai urle dragostea, nebuna!

În iadul sufletului meu, unde nu-i pace,

Unde-i durere surdă care tace,

Și întuneric, frig și inutil...

Mai doare doar un scâncet de copil.

Azi, soarta-i doar cor de nebuni,

Mă ține-n viață cu minciuni.

Iubire e doar rana-n carne vie

Ce-mi umple existența sângerie.

De-un timp nu chem să vină moartea,

Nici ea nu vrea să-și ceară partea...

Și fac apel la rațiunea mea,

Ce altă dat senin pe frunte odihnea,

Și care, speriată a fugit

Din fața uraganului ce-am devenit.

Iar tu? ...Ca o destrăbălată,
M-alergi prin minte despuiată..

Rugă printre șoapte

Doamne! Dacă mai existi,

Dacă încă n-ai murit,

Ține îngerii aproape!

Îngerii ce n-au răzbit...

Noi... aprindem lumânări...

Răspândind în patru zări,

Suflete zdrobite-n plâns

Fețe triste, dor nestins...

Doi nebuni și tot pământul...

A murit chiar și cuvântul.

Aripi frânte timpuriu...

Doamne...ai lăsat pustiu...

Doamne ... rugă printre șoapte...
Ține îngerii aproape!

Taci

Cât de frumos taci minune!

Taci, nimic nu ai a spune...

O tăcere mormântală

A-nghețat în prag de seară.

Pietre reci de cruci, pământul,
Guralivi îmi par cu rândul,
Povestind fapte sublime,
Iar tu doar îmi taci ...minune

Zile seci, îmi cern prin sânge,

Suflet, umbră care plânge

Și răceală, fum de ceață,

În tăcerea-ți ce mă-nhață.

Taci. Poate nici nu ai glas...

Poate-i tot ce-a mai rămas

Dintr-un foc dumnezeiesc!
Un pustiu urât, grotesc...