Mii și mii...

Mii și mii de ani , de picuri,

De-ncercări și de declicuri,

De trăiri și de crâmpeie,

Și de șoapte de femeie

Stop cu strop, eternă viață

Fără capăt fără față...

Bântuind mereu prin mine

Încercând să dau de tine,

Pas cu pas tot mai aproape,

Prin noroaie și prin ape.

Bucuria lumii toată

În iubirea ta de fată.

Ceas de ceas de muncă grea,

Pâine amară, pâine rea

S-au topit într-o clipită

În sărutul tău ispită.

Salcia

Pe malul nebuniei mele

E o salcie. Dar nu esti tu...

Și spânzurat de crengi, sub stele,

Stă "Eu" acela ce crezu...

Un râu învolburat ce curge

E sufletul ce s-a topit.

Iar salcia e dor ce plânge

Un vis din care ai fugit.

Iar "Eu" nu vrea să se sfârșească

Oricât de mult l-aș implora!

Zâmbind, mai speră să găsească

Un pic de dor în umbra ta...

Si Eu, acel ce îl privește

Îi spun așa: sărman nebun...

Oare… doar moartea te iubește?
Oare pe ea mai ești stăpân?

Vinovat!

Un timp ce mușcă din iubire
Scluptând  impersonal un trup,
Un suflet mort... de fericire
Și gheață-n ochi și ochi de lup.

O viață irosită cu un rost,
Trecut cumplit, trecut ceresc,
În lacrima prezentului anost
Vibrând emoții ce muncesc.

E fiere sângele fierbinte
Ce altădat fierbea ca mustul.
Și tot in jur pare că minte!
Amară treabă ca și gustul.

Când strălucirea a coclit,
Iar colți de ură inmuguresc,
Și fericirea a fugit...
Eu, câine vinovat, iubesc?

Regrete...

Regret că Ana din poveste,

Aceia ce a fost și nu mai este,

Zidită e pe veci intre mortare.

Zidită e și o vedeți cum moare,

Insă in jur aplaudați frenetic,

Iar creștinismul e profund eretic.

Clădit solid să țină veșnicii

Pe suferința Anei cea soții.

Dar cine sunt eu să mă pun de-a lat?

Urmașii Anei s-au asigurat!

Mai bine să imi văd de mioriță-n munți

Și să am grijă lângă cei doi sfinți...

Că dacă Ana e zidită intr-o casă

Eu s-ar putea să scap! De parcă-mi pasă...

Cuprinși de patimi și nevoi,

Suntem și lupi suntem și oi,

Dar mai ales suntem pustii și goi!

Vorbe goale

Mânjit grotesc cu dragoste curată,

In calm total cu liniștea furată,

Iubind cumplit golit de sentimente,

Cu vorbe goale umplu minți absente.

Trăind intens in așteptarea morții,

Visând minuni in lovitura sorții.

Un adevar in marea de minciună,

O soartă crudă intr-o viață bună.

Să fiu urât doar pentru că iubesc

Și alungat de cei ce mă doresc,

Amenințat de mâțe că se transformă-n fiare...

O inutilitate care insă doare.

Lovit prin cei ce ii iubesc. Ai mei!

De cei de-un sânge ca și ei.

O ură crasă ce o simt perversă

Și totul dintr-o dragoste imensă!

E liniștea din mijlocul furtunii,

E un război in pacea lumii.