vineri, 13 septembrie 2019

Întrebare

Lumea asta moare-n soare.
E un hoit întreg pământul!
Plin de viermi,fără valoare,
Rup din suflete cu rândul. 

Ici și colo câte-o oază,
Suflet , licăre difuze, 
Viermii sar și se îmbuibă!
Rup bucăți ca să se-amuze. 

N-aveți suflet! Și se pare
Că rupând bucăți din noi,
Vă hrăniți pe fiecare
Silă aducând cu voi.

Doamneee! Fie-ți de deochi!! 
Fă ceva!!! Trăznește! Tună!
Tu nu vezi că și în ochi 
Viermii ăștia ni se-adună?

Tu nu vezi că ne-or seca
Cu mizerii și gunoi? 
Până ne vor termina
Ca și ei, să fim și noi???

Ne vorbesc de dragoste 
Sfâșiind bucăți în dinți, 
Și ucid în liniște...
Viermi cu ochii ca de sfinți. 

Și când doar o firmitură 
De suflet se mai găsește,
Tu-mi trimiți un înger care 
Să ma scape își dorește. 
Dar, oare, mai am scăpare?
Asta da! Asta-ntrebare!

joi, 12 septembrie 2019

Poezie

Intr-o lume fadă, tristă
Dezvelită purpuriu
Unde suflet nu există,
Corpuri pline de pustiu...

Unde zâmbetul e nud,
Dezvelind nătâng și gri,
Pe cuprins rece și ud
Ce prostie a iubi...!

Când pustiul te ajunge
Și te-amesteca pervers,
Și te roade pân la sânge...
Mai poți tu sa îmi fii vers?

In întreaga nebunie
Ce cuprinde tot pământul!!
Te aleg ca poezie
Ce îmi potolește gândul...

Ce-mi adapă setea, focul,
Și îmi răcorește fruntea,
Ce îmi va croi norocul
Și reconstruiește puntea.

Poezie îngereasca,
Doar o cale spre lumină
Dintr-o lume ca o iască
Către timpul ce-o sa vina!

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Foc! Foc! Fack!

M-am pierdut în ochii tăi
Foc! Foc! Fack!
De nu mă mai vezi în ei!

Și așa tare m-ai iubit
Foc! Foc! Fack!
Când pe el nu l-ai avut.

Și a fost așa frumos
Foc! Foc! Fack!!
De parcă nici nu am fost

Răspundeam cu dragoste
Foc! Foc! Fack!
Dar ți-eram o pacoste

Pentru tine-s unicat
Foc! Foc! Fack!
Numai de aș fi plecat.

Și-așa tare te-am mișcat
Foc! Foc! Fack!
Bogdaproste c-ai scăpat!

vineri, 4 ianuarie 2019

Lasă

Lasă-mă să văd in ochii tăi
Păcate pe care tu
O sa le preschimbi
În minuni nerostite
Lasă mâinile tale,
Să deseneze cu trăiri
Jurăminte mute,
Pe pielea mea însetată
Din dor de noi
Lasă buzele tale
Să urle în tăcere,
Fapte ce nu vor cunoaște
Nimic mai departe de noi doi
Lasă-mă iubito!
...Să-ți recit din dragoste
Printre picuri de sudoare
Picaturi de fericire eterna.
Lasă-mă și nu mă lăsa!
Iartă-mă în brațe,
Uită-mă în săruturi
Plânge-mă în ochi,
Suspină-mă la sâni,
Urăște-mă că trec!
Că nu sunt etern...
Dar iubește-mă
Dacă mai știi că am fost...

miercuri, 19 septembrie 2018

Capcane

Am inventat capcane pentru îngeri
Și viața-n aștetări mi-am ruinat.
Târziu, când am văzut că nu-s nici demoni,
În bestie cu chip de om m-am transformat.

Și liber, adormindu-mi rațiunea
Fără să înțeleg că vreau ceva,
L-am plăsmuit pe Dumnezeu, de lunea
Iar până sâmbătă am răgușit, chemându-l să mă vrea.

Pe urmă, vinovat, l-am răstignit la  mine-n suflet,
Dar nici Celălalt  nu s-a grăbit s-apară.
Într-un târziu, sătul de inutil și urlet
M-am transformat voit în fiară.

Și am rămas un om cu chip de monstru,
O viziune sumbră, ca un simulacru,
Când tremurând crispat, în chinul vostru,
Fără motive, să mă faceți sacru.

Dar voi, mă disipate în picuri fine,
Și când m-amestecați în ură și săruturi,
Mă recompun abil din amintiri străine,
Și gol, alerg aiurea, să prind fluturi.

Îmi e așa ușor,  ca să mă leg între blesteme
Când nu mai înțeleg puterea din cuvinte,
Când nu mai am deloc a mă mai teme,
Că mi-au rămas așa puține lucruri sfinte.

E un timp când rugăciunea, plânge nebunia,
Iar eu mă-nchin la pietre reci și surde.
Mai știu că e pierdută bătălia,
Când înțeleg că n-am unde m-ascunde.

Atunci, rămân încolonat ca toți născuții,
Cuminți... când așteptăm să-nceapă secerișul.
Spectacol suntem toți în fața morții,
Ce nu își mai tocește ascuțișul.

Și peste toate-acestea, am iubirea-n sânge.
Chiar blestemat deja, eu îndrăznesc să sper,
Că moartea-n fața mea, securea își va frânge,
Înfiptă-n viața asta, pe care nu o cer.

Iar la final, o ironie a sorții...
În universul care, eoni a adunat
Mă simt bătrîn în fața morții,
Deși e limpede că nici n-am existat.

duminică, 9 septembrie 2018

poveste

A fost odată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povesti! :)
A fost un împărat mare și puternic! Atât de mare era faima împăratului acesta încât oamenii din toate colțurile lumii băteau drumurile numai să caște gura la el și apoi să se laude că l-au văzut! Atât de puternic era împăratul acesta încât voinici din toată lumea dar și zmei de pe tărâmul celălalt veneau să se bată cu el doar, doar l-or învinge și vor intra în istorie și în povești! Degeaba! Împăratul îi zvânta pe toți făcându-i să plece cu coada între picioare și plini de ocară în timp ce faima lui creștea de la o zi la alta! 
 Împăratul acesta fusese binecuvântat cu toate darurile pământului! Avea bogății de curgeau pe geamurile visteriei lui direct în noroi! Avea o faimă demnă de invidiat! Avea o soție pe măsura unui împărat! O zână care rupea cu o singură privire inimile tuturor celor care îndrăzneau să ridice ochii din pământ! Dar, pentru că nu ar fi poveste dacă nu ar fi un dar, împăratul acesta era mâhnit peste măsura! nu avea nici un copil si din cauza asta nu mai ridica se de multa vreme capul din pamant! Ce nu facuse saracul Imparat? Chemase toate vrajitoarele pamantului care ii promisera ajutor! Dar le si luase capurile pentru ca indraznisera sa il faca sa spere in zadar! Acum, de frica nu mai indraznea nimeni sa ii promita ajutor! 
   Intr-o buna zi, sa mai uite de necazul lui, pleca la vanatoare! Lua cu el o cireada de ogari si toata curtea! 
   Si pleca in codrul des de la marginea imparatiei lui, codru ce se pierdea pana pe taramul celalalt! 
  La un moment dat, fugarind o caprioara se indeparta de toti cei ai lui fara sa stie si tot fugind dupa ea se pierdu in codrul des fara sa stie ca trecuse de mult de hotarele lui si acum era pe taramul celalalt! In cele din urma reusi sa rapuna caprioara cu o sageata dar mai alerga vre-un ceas dupa ea asa ranita cum era! 
    Cand in sfarsit se opri langa vanatul sau, nici nu apuca bine sa se dea jos de pe cal ca o aratare urata si hidoasa, jumatate drac jumatate om se si napusti si haț caprioara la subsioara si tuleo! Imparatul il ajunse repejor si ii arse una dupa ceafa de vazu aratarea stele verzi in mijlocul zilei! Speriata de asa o zmetie, aratarea se puse pe urlat! 
    - Sariti fratii mei, ca ma omoara omul! 
Nici nu termina bine de spus ca imparatul se si vazu inconjurat de douazeci de aratari la fel de urate ca si el! 
 - Ptiu! Da urata mama ati avut maaaai pocitaniilor! 
Au sarit aratarile peste el toti gramada! Dar nici imparatul nu era un neica nimeni! Si incepu sa le imparta la scatoalce una dupa alta cu generozitate! 
   - Aoleu fratilooor! Cine e puiul asta de drac cu chip de om? Cum sa ne bata pe toti? Mai prasleo, da fuga acasa si cheama pe tatuca sa ne scape de beleaua asta de om ca am dat de dracu! 
   Fugi praslea intr-un suflet acasa la tartorul cel batran care, atunci cand auzi veni cu o falca in cer si cu una in pamant sa isi scoata odraslele din mana dracului cu chip de om!
   Dar cand il vazu se linisti si isi alunga aratarile de copii care incotro! 
   - Te stiu omule! Idiotii astia nu stiu cu cine si-au facut in card! Iarta-i ca sunt tineri. Daca ii cruti iti indeplinesc orice dorinta vrei tu! Ma rog nu mi-i mai zvanta ca ma doare sufletul si pe mine! Ce sa iti dau sa mi-i lasi in pace?
   - Nu ma las pana nu le tai limbile la trei si copitele la patru! tipa imparatul
  -  Apoi daca e asa, stai sa iti arat cine sunt eu! Urla tartorul aruncandu-se inspre el! 
   Si incepu o lupta care tinu trei zile si trei nopti! Se minuna imparatul de puterea tartorului! Nu mai intalnise asa ceva niciodata! Dar nici el nu se lasa
  Intr-a patra zi ii paru rau imparatului ca nu se oprise prima data! Dar tartorul lupta ca de moarte! La amiaza tartorul spuse:
   - Hai sa ne oprim sa bem apa! 
   - Hai raspunse imparatul, dar sa nu te puna dracul sa umbli cu prostii ca nu stiu ce patesti cu mine! 
 Se oprira si baura apa, si isi trasera sufletul! Dupa asta tartorul vorbi iar
   - Imparate, de ce vrei tu sa moara astazi unul dintre noi? Hai mai bine sa facem pace! stiu ce iti lipseste! nu ai un copil. Mama copiilor astia a murit acum un an cand a nascut pe cel mai mic dintre copiii mei. Eu iti dau copilul acesta in schimbul vietii mele si a celorlalti nemernici de copii. Ia-l si hai sa facem pace! 
    - Tartore! Ai inebunit? cum sa apar acasa cu asa o aratare? vrei sa ajung de rasul lumii? 
    In timp ce imparatul nu stia ce sa mai faca sa il refuze pe tartor, dintr-un tufis, iesi cel mai mic dintre frati! Doamne dragilor! Era atat de urat ca iti venea sa-i plangi de mila! Dar, imparatul poate de prea multa oboseala gasi ceva care ii placu la el si intr-un final accepta!
   Il sui pe cal si pleca spre palatul sau! Pe drum lumea o lua la sanatoasa cand il vedea si babele faceau cruci si scuipau! Imparatului nici ca ii pasa! Ajuns la palat, ii spuse imparatesei tarasenia si imparateasa lesina de zece ori cu tot cu alaiul sau de domnisoare! Garzile stateau pregatite cu sulitele sa impunga puiul de drac la prima strigare! Puiul de drac insa nici nu baga de seama ca toata aceasta agitatie era din cauza lui! Degeaba staruisera toti sfetnicii sai sa renunte la hotararea lui si sa lepede puiul de drac! degeaba planse imparateasa si lesina incontinuu! El nu, si nu! 
Asta e copilul meu si gata! 
    Copilul acest crescu intr-un an cat altii in zece! in curand toti se temeau de el pentru ca era urat ce-i drept dar era curajos si puternic din cale afara! Dar crescand, vazu ca era privit cu sila si teama si se intrista. El nu intelegea de ce toata lumea il priveste asa! Si usor, usor ajunse sa fie tot mai singur. Odata, ascuns in grajdi langa cai, auzi grajdarii razand de uratenia lui si spunand ca cei ca el sunt pe taramul celalalt. Asta il facu sa se hotarasca sa plece de acasa! Se duse la imparat si ii spuse ce hotarase el. Degeaba incerca imparatul sa il opreasca! El nu vru sa auda nimic! Isi alese un cal si pleca mancand pamantul! O lua prin aceiasi padure pe unde in urma cu cativa ani se ratacise cel ce ii era tata acum! Dupa mult mers fara nici un rost, i se facu sete. tot cautand un izvor sa bea dadu de un lac unde auzi rasete! se furisa pe dupa copaci si uitandu-se vazu trei zane care faceau baie. Toate erau frumoase, dar una era atat de frumoasa incat uita de tot si ramase ca prostul. Se indragosti pe loc! Atat de uimit fu de frumusetea ei incat uita ca e ascuns si se ridica privind ca prostul! Una din zane il vazu si se puse pe tipat! Dupa ea si celelelalte! Atat de rau se sperie cel urat incat o rupse la sanatoasa! O saptamana statu la panda doar doar o sa revina zana lui sa o mai vada odata!  Dupa o saptamana zana veni! Si, fiinca era zana il simti! 
 - Stiu ca esti ascuns intufisul acela, spuse zana aruncand cu o piatra in capul lui! De ce ma pandesti ca un hot si nu iesi la lumina sa te pot vedea asa cum e normal?
 - Nu pot iesi, indrazni sa ii vorbeasca el. Te-ai speria de mine si ai fugi! 
 - Ei, hai, nu ma sperii eu asa usor! Iesi la lumina ca un om cinstit! 
 - Nu ies! Stau aici ca sa nu te sperii! 
 - Iesi ma cand iti spun! 
  - NU IES! Sunt urat ca dracul si nu vreau sa te sperii!
  - Uite, daca esti atat de urat precum spui tu ca esti iti promit ca te transform in fat frumos! Dar daca nu esti atat de urat sa stii ca te fac un broscoi raios! Si acum iesi ca ma enervezi si te bat cu pietre! 
   Timid si cu capul in jos iesi de dupa tufis.
    - Da, ai dreptate! nu esti prea frumos... 
Dar din clipa aceia se transforma intr-un fat frumos! 
   - Hai, du-te acum si nu mai pandi femei de prin tufisuri! 
   - Nu te pandeam pentru ca eram urat! Te pandeam pentru ca te iubesc!
    - Ma! Tu vrei sa fii broscoi?
    - Nu-mi pasa ce sunt! La fel de draga imi esti!
Hei dragilor, ce sa intamplat acolo nu stiu sa va spun! Cert este ca nu a fost facut broscoi! Si dupa un timp se intoarse la palat cu zana lui pe cal! Culmea e ca cei pe langa care treceau fugeau din calea lor iar babele faceau cruci si scuipau! Imparateasa lesina de zece ori iar imparatul reusi sa ridice capul din pamant si sa zambeasca pentru prima oara! El ii recunoscuse ochii fiului sau, aceiasi pe care ii remarcase prima data, aceiasi care o facuse pe zana sa nu il mai poata transforma intr-un broscoi! 
    Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asta! :) 
  Noapte buna! :)


miercuri, 1 august 2018

Noi doi

Între-o noapte-ntunecată
În poiana fermecată,
La izvor cu apă lină
Stă să facă baie o zână.
Dezbrăcată pîn la piele,
De plângeau trei cucuvele
Și pădurile de tei,
De la frumusețea ei.
Zmeul zmeilor, furiș
O pândea dintr-un tufiș.
Năucit de zâna asta
O dori și asta-i basta!
Și odată se aruncă
Speriată, urlă, țipă
Zmeul... parcă a surzit!
A-nșfăcat-o, și-a fugit!
Stai pe loc sărman nebun!
Și oprește când îți spun!
Că or să vină toți ai mei
Și-o să fie vai de noi!
Zmeul, siderat se oprește
Și țintit la ea privește.
Dacă e să o pățim,
Atunci tre să ne iubim!

Nu sunt drag

Cred că mi-a sărit o doagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.
Și-o să fug în lumea largă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă

Am la mine o desagă,
Nu sunt drag... dar îmi ești dragă.
În desagă-i viața-ntreagă,
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă.

Și voi sta să povestesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povești te întâlnesc,
Nu sunt drag dar... te iubesc.

În povești mă amăgesc
Nu sunt drag dar... te iubesc.
În povesti întineresc.
Nu sunt drag dar... te iubesc.

Vezi iubito, nu-i de șagă!
Nu sunt drag dar... îmi ești dragă
Fă ceva și fă să meargă!
De-ți sunt drag pe cât mi-ești dragă...

marți, 31 iulie 2018

Desertaciune

Și mă privesc mergând pe drum
E noapte! Drumul este luminat
Sunt gol iar sufletul e scrum
Eu merg!... cu pasul apăsat

Și țin la braț pe cineva
De care toată viața am fugit
Singurătatea, soarta mea
De care m-am îndrăgostit.

Un ultim drum, ca un delir
Deși nu-l simt ca ultimul.
Nu-i văd  nici rostul, dar deșir
Crâmpeie-n timp, fir după fir.

Un timp complet! Dar inutil!
Un rost divin! dar fără sens...
Vii singur când  te naști umil
Pleci singur... Ești doar gol imens.

Trăiești, iubești și ești rănit
Și furi secunde pic cu pic,
Rănești, lovești și ești iubit
Și-ți dovedești cât ești de mic
      Și afli cât ești de nimic

adendum....

Pe Dumnezeu l-ai căutat,
Din vremea când erai copil?
Îți spun eu dacă n-ai aflat!
Nu are timp de inutil....

Înviere

Învins, m-am exilat.
Uitând de mine, am uitat.
Cu ură anii m-au hrănit
Și săturat, eu m-am urât.

Epavă scoasă la mezat,
Uitată-n port, la amarat.
Gemând  a gol când e furtună...
Murind puțin...lună de lună.

Fără speranțe, fără vise
Fără promisiuni nescrise,
Ucis în feluri nedescrise
Singur, în margini necuprinse.

Și zbang! Izbit de valuri noi,
Privit cu drag în ochii goi,
Umplut de fapte din povești...
Când ai decis  să mă iubești?

Mă caut și nu mă urăsc,
Sunt mort, dar încă mai trăiesc.
Mă doare timpul ce ma ros
Și ireal! Mă simt gelos!

Și soarta e așa fatală,
Mă umpli ca pe-o sticlă goală,
Și mă deprinzi cu gustul tău,
Și dintr-o dată nu sunt eu...

Cu-n gest îmi ștergi din cap furia
Și-mi risipești și nebunia.
Cu gura ta nu mă împac,
În ochi am fluturi!... nu-n stomac

Nu m-am născut, tu m-ai creat
Când m-ai găsit, e-adevărat!
Deși-am murit m-ai înviat
Și mă disip dac-ai plecat!

duminică, 26 noiembrie 2017

NEBUNUL (partea intai)

În liniştea rece din noaptea pustie
Privesc ochii tulburi, de nebunie,
Delirul sălbatic ce mă oboseşte
Şi-o milă profundă mă copleşeşte.
Ce e cu tine, sărmane nebun?
Cum să te-ajut? Ce pot să îți spun?
Sssst! Taci! Că-s aici - îmi şopteste,
Şi-or să mă-nhațe iar mișelește!
Taci ca mormântul! Nimic nu mai spune!
Îi amăgesc iar o noapte și iar va fi mâine.
Daca nu, vor muşca din sufletul meu,
Ca o haită de câini! Și mi-e greu...
Eu am iubit-o ! Am dat foc la îngheț.
Eleganță și stil am croit din dezmăț.
Ha, ha, ha! Ce sublime culori
Inventam împreună în pic de sudori!
Cu trăiri zguduiam cerul din temelii
Cu trăiri dărâmam porțile lui aurii.
Haaa! Naduşea Bunul prin stratosferă
Alergând îngerii îmbătați de himeră!
Ha, ha, ha! Și eu iubeam cu toată gura!
Auzi?... Cu toată gura! ... Cu palmele!
Cu sângele, rărunchii și tâmplele!
Orbește cu ochii, sufocat cu respirul!
Îmi iertasem dușmanii! Iubeam cu derilul!
Dimineața-şi chema Bunul îngerii în cer
Peste zi, numai demoni rânjeau a mister...
Și seara iubirea porți dărâma
Iar îngeri și demoni buluc aduna!
Îmbătați îi formam în ocean de iubire
Un amestec vrăjit de culoare și fire.
Sst! Auzi? Sunt acolo! Îi vezi?
După ochii aceia! Aaa..lbaştri... sau verzi...
Într-o zi, s-a sfârșit şi-am crezut
Că Bunul, gelos ,c-am creat, m-a bătut.
Nu! Lipsită nedrept, de îngerii ei
Și muncită cumplit, de demonii mei,
A ales să sfârşească-n tăcere.
Şi-am priceput la final, ce înseamnă durere...
Cu demonii ce iau urma pașilor mei,
Și porți ferecate de mână de zei...
Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu....
Unde ești? Unde te-ai stins,
De când demoni m-au cuprins?
Fugi și spune-i negreșit!
Haide! Iute! Ce mai stai?
Că-s aici şi-s pregătit
Sa scăpăm îngeri din rai!
-----------------------------
Sărman nebun, minte defectă...
Cum să fac să fiu scapat?
De privirea lui dementă,
Ce-n poveste m-a băgat?
Să mă duc s-o caut
Și să-l potolesc?"
Sau să sparg oglinda?
Să nu-l mai privesc!

joi, 23 noiembrie 2017

Nebunul ( partea a doua)

Vioara îmi cântă iubirea.
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Auzi-o cum cântă a păcat!
Ce nebun!!! Cum s-auzi? Ai plecat.
Astăzi dansez cu-amintirea...
Un, doi, trei. Un, doi, trei
Mă năruie, mă istoveşte...
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Artist implacabil e soarta,
Iar inima mea este poarta,
În care arcuşul loveste.
Un, doi, trei. Un, doi. trei...
În ochii tăi îndrăznesc
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Să mă uit ca-ntr-o carte,
Nebunia mă minte că poate
Mai sunt aici, că-i iubesc...
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Cu brațele-n sus, păr vâlvoi
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Ce l-au smuls palmele mele,
Un impuls inutil de durere
Şi țip: " Acest dans e cu noi!!!"
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Te-nşel draga mea. Ce mişel!
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Şi crede-mă, doare de mor.
Pentru că începe să fie uşor
Cu-amintirea ta să te-nşel
Un, doi, trei. Un, doi, trei...

luni, 20 noiembrie 2017

Suflet de vanzare

Lume, lume! Dă-te aproape! Printre vechituri de soi,
Cioburi sparte, colorate, fiare vechi şi măturoi,
Un monoclu lustruit şi jobenul ponosit,
Un palton, cam rupt în coate, astăzi vă ofer de toate!
Am cărți vechi şi călimare! Şi tablouri şifonate,
Am şi ceas de buzunare. Chiar şi lămpi, mai fermecate!
Pe-a lui Aladin o vrei?Ai înnebunit de tot?
Am vândut-o pe la trei. Dar era ciobită-n bot...
Haide, vino, îndrăzneşte! Că uitatul nu-l plăteşti!
Ladă de zestre, fireşte, de la nunți împărăteşti.
Altceva ce iți ofer? Dacă-mi dai prețul cerut,
Pot să-ți vând un diabet. Îl dau ieftin! Nu e mult!!!
Măi bunice pus pe şagă, cin' te-a scos în calea mea?
Caută mai bine-n ladă că poate găseşti ceva!
Tare bine ai căutat! După atata umblet,
Ai găsit şi eşti mirat, o juma' de suflet.
L-am uitat din întâmplare de vre-o  câțiva ani.
Sigur! Este de vânzare! Da nu-l dau pe bani.
Îl ofer celui ce poate să mă întoarcă-n vreme!
Într-un miez de noapte, unde timpul geme.
S-ajung dimineața când e briză, rouă,
Unde însăşi viața mi l-a rupt în două.
Chiar în clipa-n care, eu am hotărât,
Jumătate ție, jumătate-l vând.
S-o mai văd odată, surâzând de dor
Şi sătul de viață, să astept să mor.
Ai să poți să-mi dai, sau nu ai ce-oi vrea?
Dacă nu, mă lasă! Du-te nu mai sta!
Că într-o bună zi, eu încă mai sper
Vine Ea aici şi-mi va da ce-i cer...

duminică, 19 noiembrie 2017

Ție, cu drag

Azi, mi-ai permis să te citesc.
Un pic mai mult ca ieri...
Şi o fereastră s-a deschis
Spre al tău suflet, rupt din vis.
De mână parcă m-ai luat
Şi brazde-adânci am mângâiat,
Săpate de dureri târzii  
În cicatrici mai sângerii,
Ce dau cumva trăirii tale
Şi ochilor, altă culoare
Azi mi-ai permis să te citesc.
Un pic mai mult ca ieri...
A fost un zbor. De mână m-ai ținut.
Un zbor înalt, dar şi tăcut
Din care mut am înțeles
Dureri țesute, prinse-n vers.
Un zbor printr-un palat fantastic
Clădit din strofe, prinse plastic,
Zid cu mortar- lacrima ta.
Ca Ana! Doar fiindcă iubea...
Azi mi-ai permis să te citesc.
Un pic mai mult ca ieri...
A fost doar o scurtă oprire
Pe înaltul pisc de amăgire,
Cu floarea cea de colț strivită
Şi cu durere infinită.
Pustii, ne-am odihnit stingheri
Şi am privit spre nicăieri.
Am fost o clipă iarăşi... doi,
Dar singuri şi închişi în noi
Azi mi-ai permis să te citesc
Timid şi cald, îți mulțumesc!

joi, 16 noiembrie 2017

Iartă

Tu suflet cald, dumnezeiesc
Ce-ai fost sădită din iertare,
Ce poți ierta aşa firesc
Şi ierți mereu chiar dacă doare.
    Te rog să ierți, cum ierți din fire
    Te rog să ierți o rătăcire...

Ierți vara, hoțul florii de cireş
Şi toamna ce îți desfrunzeşte perii,
Ierți iarna ce îngheață tot mai des,
Minuni în aşteptarea primăverii
    Te rog, mai iartă şi acum
     Trăiri ce fac sufletul scrum..

Ierți anii care fug spre nicăieri
Şi tot nătângul care doare!
Ierți astăzi pentru că devine ieri
Şi amintiri înspre uitare.
    Te rog să-mi ierți că îndrăznesc
     Că sunt aici, te iubesc...

duminică, 5 noiembrie 2017

Străine...

Străine....                                                            
   Cum să pricepi ceva din monologul meu?                                                                  
    Din groaza asta neagră, a sufletului greu                                                                            
    Din munca mea de moarte, de ieri , de azi, de mâine.                                                                   
    Din așteptări deșarte ce te-ar privi pe tine?  

 Străine....                                                                 
    Eu alungat sunt astăzi chiar de privirea ta                                                                           
  "Acasă" mă aleargă în amintirea mea,                                                                       
    Îmi urlă teama-n sânge și teama este chin                                                                      
    Căci nu există acasă cu tine... un străin...   

 Străine...                                                               
    Cum pot pretinde astăzi că poate-ți amintesc                                                              
    De lucruri de nespus care mă rascolesc?                                                              
    De gesturi sau de fapte ce fac suflet sa zboare....                                                               
    Dar care pentru tine sunt doar impersonale...                                                        

Străine....                                                                
   Cum de mai pot să cern un timp trecut dar viu?                                                                       
   Care-n privirea ta e mort și e pustiu.                                                                   
   Un timp în care tu, străin, m-ai îngropat            
   Și care mă sufocă străin și apăsat....              

Străine...                                                                  
   Mi-e sufletul străin....în țăndări sfărâmat,                                                               
   Mi-e inima absență de tot ce-am învățat,                                                                   
   Mi-s buzele plecate departe undeva,                   
   Și sunt străin de mine când văd privirea ta...

vineri, 13 octombrie 2017

Doi

Nu există eu sau tu!
Sunt doar firmituri 
Dintr-un  întreg…
Sub povara durerii,
Frânt a fost pentru o eternitate.
Doar firmituri dezorientate,
Doua… Au zburat!
Și și-au dat ultima suflare, 
Fiecare în felul ei,
Atunci când au uitat 
Drumul spre casă…
Și totuși, mă întreb,
Ce e o eternitate ?
Pentru întregul al cărei casă
E dragostea?                                               

joi, 18 februarie 2016

A thousand years


For a while we run together hand in hand
A sunny time, in storming land
It's time that hitting me, when soul become a furrow
driping venom in me,  burning in joy and sorrow
It's time that fills again my senses with emptiness!
I don't regret this now, must blame the past for this...
A poison is my blood, a poison long and well
Who turns it slowly, slowly my loneliness in hell
Pain is air which I breathe, when thinking about past
Becomes so hard, so dense, and hate myself. I must!
A tear not runs it down, my face completely dry is
But maybe just like that it is a man who cries....
I'm sad always when I feel how difficult it was
But all along I know, the future can be worse.
Like a sailor ill of land 'coz it is learned with sea
It's just how I fill now, around and inside me
I m sick, I m crazy, and I love you being absent
And feeling you inside me... more real more present!
I'm done. This suffocates me, of all my life it bites
And so, I flirt again with sublimes suicides.
In silence that appear when death is near by
My soul is struggling hard and probably I die...
It is a cling to feelings; it is a cling that's violent
And outcry of all this, is lost for good in silent...
I'm tormented again by need of all my sins
Too fill my mouth with you like how I did it once
Hoping that my temples will stop to burn so hard
Knowing that can't be, but wanting it for that
And in this rush of breathing, in madness bit of pain
What you meant for me, or do I really can't explain.
Looking back again and seeing all like a signee
You are my life, my sin, my threadbare and sublime.
Me love is not fulfilled, I live in past, it's wrong
Now when you aren't here I know it's very strong
Once before when I was nourished with you
I said and felt it something, I thought it was so true
A thousand years must waiting for real love in desert!
Then, 'coz I felt I said it, now 'coz I feel I know it!
And if there's one thing that 's undone... the last!!!
It's all my life without you, and living in the past...
Please, please forgive my foolishness if I upset you dear
It's hard to be present while always I'm not here.
I turn to sleep again, go back in my regress
Cause drug is now and ever the frozen loneliness...

joi, 29 octombrie 2015

Invidie

Te-am colorat în nimb de foc
Și timpul am oprit în loc.
În roua, dimineața ne spălam,
Era tot ce aveam, tot ce speram...
Firesc, am renunțat și am pierdut
Tot ce credeam că am avut,
Să te iubesc...Și a durut.
Durere oarbă și dezmăț
Ce face moartea un răsfăț...
Am vrut să vând sărmanul suflet
Să-ți ogindesc în ochi un zâmbet,
Pentru o privire de la tine,
Voit m-am transformat în câine
Și Doamne! Cum te-am mai iubit!
De vis! Total! Divin! Cumplit!
Te-am ridicat pe un piedestal,
Iar trupul tău mi-a fost altar!
Privirea ta mi-a fost putere,
Iar sufletu-ți mi-a fost avere!
M-am otravit , m-am scos din minți!...
Te-adorm și-acum în rugăminți!
Ai fost, mai ești și vei rămâne
O lume-ntreagă pentru mine.
Vezi, suflet drag, într-un cuvânt,
Invidios pe tine sunt.
Așa o dragoste ai avut,
De mă uimesc și rămân mut.
Dar acum... S-a isprăvit!...
Sunt un sărman, suflet zdrobit
Ce se deprinde să nu-i pese...
De loviturile prea dese,
De necuvânt sau vorbe reci,
Și de uitarea ta de veci...
De alungarea ta tăcută,
De nepăsarea asta slută!
M-ai rupt bucați până și-n gând?
Parcă n-am fost, parcă nu sunt?...
Azi, în rușine mai șoptesc...
Mai sunt aici și.. te iubesc.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Rugă mută











Mă rog... la cine mă ascultă
În gând, în taină, rugă mută.
Să-ți fiu cuminte-n fund de suflet
O umbră sumbră, fără umblet,
Acolo unde m-ai ascuns
Să uiți de tot. De râs, de plâns...
Să nu fiu zvăpăiat ca tine,
Să mușc, să zgârii ca un câine,
Din suflet, inimă și gând,
Lăsând în gură gust flămând.
Să fac cumva și să nu dor!
...Mă rog în gând, să pot să mor...