Un timp, un plâns...

Distanța dintre noi e un hotar

În care florile nu mai răsar.

Pustiu în jur, pustiu, ruine,

Pustiu hidos din eu și mine.

Iubirea m-a izbit în gură

Și-a transformat sărutu-n ură,

O ură poleită,  ce rânjește

Și pretutindeni mă pândește.

Din dor năpraznic, am chemat furtuna

Să nu mai urle dragostea, nebuna!

În iadul sufletului meu, unde nu-i pace,

Unde-i durere surdă care tace,

Și întuneric, frig și inutil...

Mai doare doar un scâncet de copil.

Azi, soarta-i doar cor de nebuni,

Mă ține-n viață cu minciuni.

Iubire e doar rana-n carne vie

Ce-mi umple existența sângerie.

De-un timp nu chem să vină moartea,

Nici ea nu vrea să-și ceară partea...

Și fac apel la rațiunea mea,

Ce altă dat senin pe frunte odihnea,

Și care, speriată a fugit

Din fața uraganului ce-am devenit.

Iar tu? ...Ca o destrăbălată,
M-alergi prin minte despuiată..