Năluca

În colțul de ochi înfloare un pic,

E-atâta plăcere în apa sărată...

Și toată durerea pe frunte săpată

Se duce ca fumul, nalucă lucie...

Rămâne senininul, rămâne dorința,

Frământul din palme, unde esti vie!

Flămândă mi-e gura, flămândă de tine,

De dor de femeie, de dor de-nceput.

Te-nlănțuie eul, mă rogi să nu scapi

Și hrană-ți devine dorința din mine,

În brațele mele te strângi să încapi...

Și trecem sălbatic prin eu și prin tine

Prin noi și prin timp, prin zei și prin draci

Iar suflete singure... suflet devin,

Păcat adunat din rostul divin.

Mă țipi și mă urli m-astupi și mă taci,

Te țin ca intr-un clește ,fierar învățat,

Te-mpurpur pe față, te  înform, te creez

Și moale îmi ești, așa cum te iau...

Și pântecul tău îmi șoptește: te vreau!...

Iar eu mă-ncovoi peste trupu-ți dorință,

Peste timpul potrivnic și lume împotrivă,

Unde-i atăta nătâng și nimic nu se-ntâmplă.

Și văd portivire,minune și formă...

Și văd nebunie în calm și revoltă,

Și mai vad răzvrătitre și semne de luptă

Și dor de nestins și dorință de viață.

Doamneeeee !!! Îmi strigă tâmpla căruntă

Ce chin și ce zbor și ce porții de clar!

Ce vrut de nevrut ce scormon de jar!

Cum te iubesc! Cum mă scurg!...
Și dispar.