Hai să facem poezie!

Când în toamna vieții mele, cu miros de flori de tei

Am rămas marcat etern doar privind în ochii tăi,

Regăsindu-mi primăvara vieții ce-o credeam plecată

Oglindindu-se în gândul și-n mirosul tău de fată,

Regăsindu-mi primăvara în iubirea ce mi-o porți,

Uluit și bucuros că-s alesul dintre toți,

Potolindu-mi setea cruntă în iubire și-n văpăi

Vreau să scriem poezie numai pe genunchii tăi!

Mă îneacă in emoții gura ta când îmi vorbești.

 Dintr-un deal de bolovani, diamant mă șlefuiești
Mai schimbat, și tot mă schimbi numai pentru că mă vrei.

Vrei să facem poezie iarăși pe genunchii tăi?

Câtă vreme mai răsare soarele și pentru mine,

Cât sunt viu și te respir prin toți porii doar pe tine,

Cât timp ești și vei rămâne doar a mea vlăstar de zei,

Hai să facem poezie numai pe genunchii tăi.

Iar când iarna vieții mele îmi va spune că e gata

Și ca orice muritor voi pleca, sfârșindu-mi soarta,

De-oi ajunge în rai sau iadul care e plin de scântei,

Voi lua doar poezia scrisă pe genunchii tăi.