Povestea celor doi papagali

A fost odata ca nici odata( aviz amatorilor  :P ), o pădure mare și nespus de frumoasă. Avea tot felul de copaci și era străbătută de izvoare reci pline de pesti. În pădurea asta trăiau tot felul de animale. Acolo avea casa si ursul cel morăcănos, si vulpea cea elegantă. Și veverița cea iute la mânie, dar si cerbul cel bătrân și înțelept. Pădurea asta era undeva pe aici prin zonă. Într-o bună zi, la ecuator s-a starnit o furtuna. O furtună cum nu a mai văzut ecuatorul niciodată. O furtuna atat de mare des-ar fi vazut din spațiu dacă  ar fi existat oameni care sa ajungă acolo. Dar, atunci, ca și acum, oamenii nu prea existau....Din două colțuri ale ecuatorului au fost smulși din adăpostul lor doi papagali. Amandoi masculi. Au fost luați pur si simplu pe sus și ridicați până la nori. Vânturile i-au purtat spre nord est după care se opriseră brusc. Dacă nu ar fi avut aripi ar fi fost morți amândoi.Dar așa, au ajuns cu bine in pădurea noastră. S-au așezat cuminți pe ramuri si au privit cu stupoare padurea din jur pe care nu o recunosteau. Un papagal fusese singur. Celălalt avusese un cuib cu o ea papagal. Cel care fusese singur nu era așa de afectat. În schimb, celălalt era dărâmat! Se apucă să strige după ea papagal de mama focului. Era însă imposibil ca de la asa o distanță pe care soarta o pusese in calea lor să poată fi auzit. Dar el, era plin de speranțe. Celălalt papagal, recunoscu un semen de al lui și luă urma sunetului. Se găsiră si se priviră reciproc. Erau identici! Doi papagali identici! Mare lucru să nu fi fost frați. Cel disperat după ce ințelese că nu e ea papagal, se puse iar pe strigat. Cel singur pentru ca era papagal făcu singurul lucru pe care putea să îl facă.. Îl imită pe  primul. Trecură zile multe cu zbiarăte. Cel singur, hotărâ intr-o bună zi ca el zbiară mai frumos și se duse in celălalt capăt de pădure..Și astfel, de atunci padurea deveni disperata de zbieretele celor doi. Animalele nu mai stiau unde să se ascundă. Ăștia țipau zi si noapte. Dar, unde-s doi puterea crește. Sunetul celor doi ajunse intr-o noapte  tăcută până la ea-papagal. Și, ghidată de țipete ea a venit să iși caute fericirea. Obosită a ajuns la marginea pădurii. Aici țipa papagalul cel singur. Pentru ca era noapte ea-papagal s-a băgat in cuibul lui. El bucuros nu a stat mult pe gânduri! Vă amintiți doar, v-am spus! Era singur. Și uite așa trecură anii. Papagalul disperat țipa intr-una. Cel care fusese singur nu mai tipa. Până intr-o zi când, intr-un moment de bravură dori să îi cânte ceva jumătății lui. Atunci ea papagal și-a dat seama ce ințelesese din prima zi când, în cuib cu el, auzise țipetele celui disperat. Ea-papagal și-a amintit că era luată! Și fără să stea pe gînduri își luă zborul spre cel care îi era soț, stigand celui pe care îl iubise: Te urăsc pentru că te-am iubit!