Peisaj

Ai mazgalit cu negru tabloul despre noi,

Cand sufletul l-ai rupt in doua,

Sa-ti iei bucata inapoi…

Intelegand ca asa vei fi noua…

Ai spart in tandari raiul. Maruntel!

Pe care-l construiam ca rob…

Privesc acum la dragostea din el,

Ce se reflecta-n fiecare ciob.

E iad din nou, un iad ce doare,

Sunt inutil ca mai demult…

Privesc la raiul, țăndări la picioare,

Sunt mut, nu ințeleg , dar te ascult.

Și mor. În fiece secundă, puțin câte puțin…

Am acceptat și poate este drept,

Și poate asta încercam să-mi spun…

Încet, încet iubita mea… încet , încet…

Cândva mi-ai spus că mă iubești,

Minciună! Ce-mi încălzește iadul mai ușor!

Și mă întreb dacă nu-i mult,

Și dacă nu-i mai înțelept să mor…