Poesie

 Intr-o lume fadă, tristă

Dezvelită purpuriu

Unde suflet nu există,

Corpuri pline de pustiu...

Unde zâmbetul e nud,

Dezvelind nătâng și gri,

Pe cuprins rece și ud

Ce prostie a iubi...!

Când pustiul te ajunge

Și te-amesteca pervers,

Și te roade pân la sânge...

Mai poți tu sa îmi fii vers?

In întreaga nebunie

Ce cuprinde tot pământul!!

Să te aleg ca poezie

Ce îmi potolește gândul?...

Ce-mi adapă setea, focul,

Și îmi răcorește fruntea?

Ce îmi va croi norocul

Și reconstruiește puntea?

Poezie îngereasca?...

Doar o cale spre lumină.

Dintr-o lume ca o iască

Către timpul ce-o sa vina?